Schimbaţi odată Legea sănătăţii mintale: Criminalii de printre noi

Spitalul de Psihiatrie şi Pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni-Grajduri este locul în care îşi va ispăşi pedeapsa bărbatul care a intrat cu o bombă artizanală într-un amfiteatru al Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”, situat în Copou. Ieri, după numeroase expertize psihiatrice care au durat patru săptămâni, Oliver Stan a fost declarat fără discernământ. Acesta nu va răspunde penal şi va sta de acum la Spitalul din Grajduri, acolo unde alţi 300 de bolnavi psihic, majoritatea cu crime la activ, îşi petrec zilele. În cele cinci pavilioane se află bolnavi din toată regiunea Moldovei, dar şi din Harghita. Sunt doar 220 de paturi, iar numărul celor care au trecut prin unitate este mai mare decât cel de acum. Deşi au luat vieţi, au încercat să omoare sau au săvârşit alte fapte violente, decizia de a se afla permanent sub supraveghere, într-un spital penitenciar, nu este însă definitivă şi irevocabilă. Nici nu ar trebui să stea închişi pentru tot restul vieţii, mai ales că boala i-a adus în acest stadiu. Dar eliberarea lor reprezintă un pericol uriaş, din cauza sistemului plin de lacune. La fiecare şase luni, pacienţii sunt expertizaţi şi sunt revăzuţi de judecător, iar dacă se constată că şi-au revenit şi se pot integra în societate, ei sunt eliberaţi. Pentru spital este bine, deoarece pentru fiecare bolnav se consumă zilnic bani, iar unitatea nu poate acorda îngrijiri unui număr prea mare de pacienţi, din cauza paturilor puţine. Dar cine ne asigură că este bine şi pentru societate? Dacă pentru deţinuţii care părăsesc închisoarea există un sistem de probaţiune bine pus la punct, pentru bolnavii criminali care sunt externaţi nu există decât o monitorizare superficială. Astfel, în orice zi, cei care au săvârşit acte de violenţă şi au fost externaţi din spital pot face acest lucru din nou, fără ca nimeni să fie tras la răspundere. Unii chiar au făcut-o.

Oliver Stan nu avea discernământ în momentul în care a intrat în amfiteatrul plin cu studenţi. Aceasta a fost concluzia la care au ajuns membrii Comisiei de Expertiză, formată dintr-un medic legist, doi medici psihiatri şi un psiholog. Reprezentanţii DIICOT au afirmat că au propus instanţei, pe baza rezultatelor preliminarii, internarea acestuia într-un centru de specialitate. Curtea de Apel Iaşi a decis ieri să dispună internarea provizorie a bărbatului în vârstă de 37 de ani la Spitalul din Grajduri. Reprezentanţii Institutului de Medicină Legală Iaşi urmează să înainteze raportul final al expertizei „teroristului”, iar pe data de 7 august judecătorii vor confirma dacă va rămâne sau nu internat în Spitalul de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă. Internarea nu va reprezenta însă o măsură definitivă, iar riscuriile ca în viitor bărbatul diagnosticat cu schizofrenie paranoidă să atenteze din nou la vieţile altor persoane sunt mari. După internare, la şase luni, familia acestuia poate cere o nouă expertiză, pentru a-şi lua copilul acasă. Dacă membrii Comisiei de Expertiză constată că boala s-a ameliorat, că poate fi ţinută sub control, iar pacientul se poate reîntoarce în societate, acestuia i se va da drumul. Şase luni pot fi insuficiente pentru a se vedea modul în care a evoluat starea lui Oliver, dar măsura poate fi aplicată peste un an, peste doi sau peste mai mulţi ani. Situaţia este la fel în cazul tuturor bolnavilor psihic internaţi la Spitalul din Grajduri. Fiecare jumătate de an care trece poate fi urmată de o eliberare. În final, unii dintre deţinuţii cu boli psihice închişi vor ajunge să fie din nou liberi pe străzi, fără ca nimeni să le poarte de grijă.

Internarea permanentă nu este o soluţie, acest lucru fiind susţinut cu tărie şi de medicii psihiatri. Soluţia este ca bolnavul şi familia acestuia să înţeleagă importanţa tratamentului, să accepte boala şi să fie responsabili. Sub medicaţie, periculozitatea unui pacient cu afecţiuni psihice scade, iar riscul ca acesta să comită un act de violenţă este foarte mic. De altfel, majoritatea celor care se află acum la Spitalul de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă sunt bolnavi care nu şi-au luat medicaţia atunci când au ucis sau au comis atrocităţi. Eliberarea ar trebui să fie însă urmată de o monitorizare permanentă a deţinuţilor bolnavi, dar atenţia oferită de instituţiile statului este la fel de superficială precum şi în cazul schizofrenilor care nu au făcut încă niciun rău. Practic, deţinuţii cu o boală mintală sunt obligaţi, după eliberare, să-şi ia permanent tratamentul, dar după ce ies pe poarta spitalului nimeni nu se mai ocupă de ei, pentru ca medicaţia să fie cu adevărat administrată. Bolnavul este lăsat în grija familiei şi a unui asistent social. Aceştia ar fi trebuit însă să-i poarte de grijă pacientului şi înainte de a comite anumite fapte violente. Nimeni nu oferă asigurări că, de această dată, rudele vor fi mai atente şi nu se va întâmpla din nou ceva rău. „La fiecare şase luni are loc o nouă expertiză. Nu trebuie să o ceară neapărat aparţinătorii, ci toţi bolnavii, chiar şi cei care nu au familii, trec prin această procedură. Dacă se constată că boala s-a ameliorat şi au capacitate de reinserţie în familie şi societate, ei sunt externaţi. Ei trebuie însă să ia în continuare tratamentul, chiar dacă se află acasă. De asemenea, legea prevede instituirea unor asistenţi sociali care să-i ţină sub observaţie şi care să aibă grijă să-şi ia medicamentele”, a declarat dr. Dorin Chira, managerul Spitalului de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Pădureni-Grajduri. Îşi fac însă aceştia datoria?

Acesta recunoaşte însă că asistentul nu petrece tot timpul cu „deţinutul”. După ce ies pe poarta spitalului, nimeni nu îi mai are în vedere. Asistentul merge la domiciliu, dar nu stă permanent cu bolnavul. Astfel, în unele zile, el poate să nu ia tratamentul prescris şi să aibă o recădere. Un rol important îl are şi familia. Dar dacă familiile ar fi fost responsabile, aproape toate paturile din unitatea medicală erau goale acum. „Dacă până când a avut loc un incident rudele nu i-au purtat de grijă, nu ştiu cât vor monitoriza un pacient după ce el pleacă de la spitalul închisoare. Putem doar să sperăm că bolnavul respectiv nu va face rău din nou. Pacienţii trebuie să aibă conştiinţa bolii, doar atunci vor veni la tratament. Trebuie să o accepte, să ştie că, dacă este corect tratată, există şanse de recuperare şi de ameliorare. Când unul nu a avut conştiinţa bolii până să comită o faptă gravă, nu ne poate asigura nimeni că el va fi responsabil după ce a săvârşit fapta, mai ales că mulţi nu conştientizează ce au făcut şi nu au remuşcări”, a afirmat un medic psihiatru. În judeţul Iaşi sunt aproximativ 1.500 de persoane care suferă de schizofrenie. Nu există o monitorizare atentă a bolnavilor din partea instituţiilor statului, nu există programe pentru schizofrenii adulţi, nu sunt suficienţi medici psihiatri şi nici asistenţi sociali. În loc de opt centre de sănătate mintală avem doar două, iar echipele mobile formate din asistenţi sociali care să meargă la domiciliul tuturor bolnavilor nu sunt. Aşa cum un asistent social trebuie să-l supravegheze pe bolnavul luat în evidenţă de Spitalul de Psihiatrie “Socola”, care nu a făcut niciun rău, la fel trebuie să facă şi pentru cel care a părăsit Spitalul din Grajduri.

Indiferent de situaţie, pentru niciun bolnav psihic nu există o monitorizare atentă, iar multiplele exemple de persoane cu boli mintale care au săvâşit fapte grave sunt elocvente. Medicii psihiatri recunosc că mulţi dintre cei care au fost externaţi, după ce au comis crime, au recidivat. “Dacă ar fi corect monitorizat, nu ar deveni din nou pacientul nostru. Din cauza stresului, a familiilor care nu îi mai vor înapoi, a tratamentului neadministrat la timp, unii ajung din nou aici. Deţinuţii din Penitenciar sunt supravegheaţi, pe când deţinuţii fără discernământ nu. Nu poţi să ţii un bolnav închis pentru totdeauna, deoarece bolile psihice sunt tratabile, se pot ameliora, chiar dacă nu se vindecă complet. Chiar dacă starea unui pacient externat se îmbunătăţeşte, lipsa implicării statului, precum şi stigmatizarea fac ca acesta să devină iar victima bolii”, a precizat dr. Chira. Astfel de cazuri sunt frecvente. În anul 2004, Sorin Ţibulcă, din localitatea Costuleni, şi-a ucis unchiul. Diagnosticat cu schizofrenie, acesta a fost luat acasă pe semnătura fratelui său, care a asigurat că îl va supraveghea şi-i va oferi tratamentul necesar. Anul trecut, acelaşi Sorin Ţibulcă a comis o nouă crimă: şi-a omorât tatăl cu un topor. Scenariul este asemănător în cazul pacientului Mihai Coisin, un bărbat în vârstă de 30 de ani, de loc din judeţul Vaslui. În anul 2005, acesta a ucis un călugăr din Neamţ. A fost diagnosticat cu schizofrenie paranoidă şi declarat fără discernământ. A ajuns la Spitalul de Psihiatrie Grajduri, iar după o vreme a fost externat. În anul 2012 şi-a băgat mama şi bunica în spital, după ce le-a bătut şi le-a strangulat. Femeile au fost salvate de ceilalţi doi fraţi pe care îi are criminalul. Ca şi prima dată, a fost din nou trimis la Grajduri, pentru a-şi ispăşi pedeapsa.

Externată ar putea fi şi Luminiţa Solcan, femeia care l-a ucis în 2005 pe liderul Comunităţii Ecumenice din Taize, preotul francez Roger. Ea suferă de afecţiuni psihice şi a stat şapte ani într-un ospiciu din Franţa, până să fie adusă la Iaşi. Ea şi rudele acesteia au solicitat instanţei să-i înlocuiască măsura de siguranţă a internării medicale cu obligarea la tratament medical. Medicii psihiatri din cadrul Spitalului din Grajduri au afirmat că starea acesteia s-a ameliorat, dar pentru moment comisia a apreciat că nu poate fi externată. Cu toate acestea, au precizat că la următoarele expertize, dacă starea se îmbunătăţeşte, ea ar putea părăsi unitatea medicală.