Schizofrenicul cu sabie împuşcat de poliţist duminică a fost operat

miercuri, 06 septembrie 2017, 18:28
1 MIN
 Schizofrenicul cu sabie împuşcat de poliţist duminică a fost operat

Ieşeanul care a suferit o criză duminică dimineaţa, după ce a refuzat să-şi ia tratamentul pentru schizofrenie paranoidă, este internat în stare stabilă la Spitalul „Sfântul Spiridon“. 

Pacientul, care a fost potolit doar după ce a fost împuşcat, a trecut cu bine peste intervenţia de chirurgie vasculară la care a fost supus pentru salvarea vieţii. În prezent, pacientul este menţinut în spital pentru monitorizare. În paralel cu terapia pentru plaga împuşcată, pacientul şi-a reluat tratamentul pentru schizofrenie paranoidă, tratament pe care îl refuzase înainte de criza de duminică.

„Pacientul este menţinut sub supraveghere în stare stabilă. Intervenţia a decurs bine, pacientul se recuperează acum. Tatăl său a venit la spital, i-a adus medicaţia şi acum bărbatul şi-a reluat tratamentul“, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD. La finalul săptămânii trecute, ieşeanul în vârstă de 32 de ani, diagnosticat cu schizofrenie paranoidă, a refuzat să-şi mai ia tratamentul. Duminică dimineaţa, bărbatul a devenit agresiv cu cei din jur, ameninţându-i cu o sabie. Ieşeanul a lovit cu arma albă un poliţist care intervenise pentru aplansarea conflictului şi a distrus un aparat al SAJ Iaşi în valoare de 25.000 de euro. A fost potolit prin împuşcare.  

 

 

Comentarii