Se judecă următorii 20 de ani din viaţa unor suspecţi de crimă

miercuri, 27 septembrie 2017, 01:50
2 MIN
 Se judecă următorii 20 de ani  din viaţa unor suspecţi de crimă

Trei persoane condamnate în primă instanţă la câte 20 de ani de puşcărie pentru omor urmează a-şi afla sentinţele defi­nitiv. Dragoş şi Alexandru Băiceanu, dar şi Cristian Lupu, au fost judecaţi pentru fapta ce a avut loc pe 6 martie 2016.

Ei vor afla sentinţa definitivă pe 5 octombrie, după ce, ieri, Curtea de Apel Iaşi a rămas în pronunţare. Potrivit anchetatorilor, la data amintită, cei trei, se aflau în curtea unui sătean, unde consumau băuturi alcoolice. La un moment dat, Dragoş Băiceanu a ob­servat în zonă un alt tânăr din sat, care, în trecut, îl lovise. Când l-a văzut pe agresorul său, fiul lui Băiceanu, dar şi tatăl său şi Cristian Vasile Lupu au fugit după acesta. Tânărul urmărit s-a întâlnit pe drum cu tatăl său, care se deplasa cu o căruţă alături de o altă persoană, continuând însă să fugă de urmăritorii săi. „Inculpaţii Lupu Vasile Cristian şi Băiceanu Alexandru şi-au continuat urmărirea pe drumul principal ocazie cu care s-au întâlnit cu victima Constantinescu Ion aflat în căruţă. Aceasta din urmă i-a întrebat pe cei doi  inculpaţi de ce îl urmăresc pe băiatul lui.  

Fără  a da explicaţii, inculpatul Lupu Vasile Cris­tian l-a prins mai întâi de gât pe martorul S.D. după care,  l-a izbit la pământ şi a început să-i aplice lovituri în zona capului. Imediat, s-a deplasat pe partea cealaltă a căruţei şi a continuat să-i aplice lovituri victimei Constantinescu Ion, de asemenea şi acesta căzut la pământ“, au precizat procurorii ieşeni. Aceştia au mai arătat că victima a fost lovită cu picioarele şi cu un ciomag de către cei trei agresori până ce a murit.

 

 

Comentarii