Se schimbă antrenorul!

duminică, 06 octombrie 2013, 21:40
2 MIN
 Se schimbă antrenorul!

Viorel Ion este ca şi instalat tehnician la CSMS Iaşi, în locul lui Costel Enache

 

 

CSMS Iaşi va avea un nou antrenor în această săptămână. Eşecul înregistrat în partida cu Farul Constanţa, disputată sâmbătă, a umplut paharul nemulţumirilor conducerii clubului faţă de Costel Enache. Imediat după meciul de pe Litoral, şefii CSMS au redeschis pista Viorel Ion, tehnicianul cu care s-a tratat în vară şi cu care s-a ţinut legătura şi după începerea campionatului. Ion, care a început sezonul pe banca Gloriei Buzău, şi-a dat acordul pentru a prelua Iaşul, negocierile finale urmând a avea loc astăzi, la Bucureşti. „Iniţial, trebuia să ajung duminică la Iaşi, însă au apărut ceva probleme. Drept urmare, mă voi întâlni luni, la Bucureşti, cu primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, şi cu preşedintele clubului, Florin Prunea. Eu îmi doresc să vin la Iaşi. În ceea ce priveşte problemele cu rezilierea contractului cu Buzăul, problemele sunt doar de ordin sentimental” a spus aseară cel poreclit „Vioară”, care s-a arătat extrem de optimist în privinţa realizării obiectivului CSMS, promovarea în Liga I: „Fără falsă modestie, sunt unul dintre cei mai buni antrenori din România! Am o carte de vizită care spune multe. Sunt convins că putem promova, chiar dacă Iaşul a greşit cu mine în vară. Eu am vrut să vin la Iaşi, alţii au greşit! Nu vreau să-i atac pe alţi colegi de breaslă, însă trebuie să ai har de la Dumnezeu să faci un lot. Cine nu are ochi… De exemplu, Dedu, pe care eu l-am pus pe listă, nu are voie să nu fie titular la Iaşi. Şi el nu prinde primii 18! Cred că dacă veneam de la începutul sezonului, Iaşul era acum pe primul loc! Nu-i nimic, lucrurile se pot remedia, chiar dacă e greu să lucrezi cu un lot care nu e făcut de tine!”. Preşedintele CSMS, Florin Prunea, a evitat să fie tranşant în exprimare: „Jucătorii sunt liberi până miercuri, pentru că avem pauză până pe 23. Până atunci, vom şti ce antrenor va avea echipa. Lucrurile se vor clarifica după discuţia de luni cu Viorel”. Costel Enache nu a putut fi contactat pentru a comenta situaţia echipei.

 

Comentarii