Se simte Crăciunul

miercuri, 21 decembrie 2016, 02:50
1 MIN
 Se simte Crăciunul

Ajunul Crăciunului. Crăciunul se simte în fierberea străzilor, în pulsaţia gălăgioasă a urbei, în rostogolirea dulce a clopotelor bisericilor – cum urci pe Sărărie ori reverberată dinspre Galata şi Frumoasa peste toată Nicolina. Pulsează mai cu seamă în inima poleită a oraşului. 

Ghirlandele multicolore şi becurile par nişte mlădiţe răsărite dintr-un trup uriaş, bătrân, zvâcnind neştiut în întuneric. Şi trupul acesta e acoperit cu odăjdii scumpe de mitropolit – roşii, verzi, albăstrii, trandafirii, un trandafiriu at-t de gingaş, ca oiţele în răsăritul de soare din vechiul c-ntec, imnul naţional nepolitic: Ciobănaş cu trei sute de oi… Mă cuprinde, mândro, al tău dor, Jale mi-e şi nu te pot uita, Dar n-am ce face c-aşa-i soarta mea.

Se luminează, pâclele se retrag furişate spre albia Bahluiului. Un autobuz trece cocoşat, ca o armonică, peste Bahlui. În geamuri îi sclipesc primele raze de soare. Maşini de toate tipurile şi căruţe duruitoare se scurg din satele împrejmuitoare, grăbindu-se, înghesuindu-se şi claxonând, pentru ca precupeţe guralive şi înţepătoare ca viespile să-şi aşeze tarabele în pieţe, ca să-şi înceapă activitatea tot felul de magazine, magazinaşe, ghişee sau depozite, pentru ca oraşul să zvâcnească din toate vinele lui. Şi oraşul se umple clipă de clipă, ca printr-o minune. Tramvaiele încep să scrâşnească la răspântii, speriind câini fantomatici, care ies din canalizări şi se îndreaptă spre pieţe sau gogoşerii. Oraşul dă peste margini, ca onesta cafea de dimineaţă a pensionarilor de la Zoiosu, precum degetul mare de la picior al unei barmaniţe şleampăte ieşit din târşiţii sparţi. Şi miile de bărbaţi se trezesc calmi lângă femeile lor – ce bine este să te trezeşti lângă femeia iubită – şi alte mii, bărbaţi sau femei, se trezesc singuri, iar cafelele dau peste marginea ibricurilor; beau cafeaua, fumează liniştit, ascultând huruitul oraşului, fără să se mai gândească în aceste zile la hiena grijilor cotidiene; femeile se trezesc, mângâie copiii care se răsucesc în somn, îşi privesc în ochi bărbaţii şi glasurile lor capătă o gingăşie neaşteptată.

Ştiu, ştiu că sunt şi atâţia oameni care au chist la plămâni sau ganglion nu mai ştiu pe unde, care stau întinşi pe paturile spitalelor, gândind confuz la nimic sau aproape la nimic, ştiu că sunt atâţia copii vagabonzi care înţepenesc pe sub poduri ca nişte vrăbiuţe, ştiu că este atâta suferinţă în lume, care întrece durerea Mamei născând într-o iesle… dar e Crăciunul, oameni buni!

Da, se apropie Crăciunul! Maricica, îmbujorată şi cântând din tot sufletul, ca atâtea alte slujitoare, ucenice sau tinere funcţionare, bate icnind covoarele Vartanilor; Cătălin îşi pune ficaţii pe masă pentru a scrie un poem, iar Gena-Halogena umblă în vârful degetelor, sclipind din ochii ei de siameză – să nu-l deranjăm, simţind însă (e o fată deşteaptă peste medie) că ambiţiile lui literare vor rămâne nesatisfăcute, că deşartă e căutarea gloriei literare; bătrâna Evtimia aprinde azi candela pentru morţii ei şi ai altora; Ţâbârnă groparul se drege la „una mică” ca să mai uite de alte alea; până şi nea Gică, autopsierul garantat, îşi lasă morţii (ei au timp), ca să meargă în piaţă, unde se vând pomi de Crăciun, izbeşte de pământ pomişorul, ca să se desfacă ramurile şi să vadă dacă-i brăduţ frumos – da, e frumos; iar Silvică Şurubaru, ei, Silvică Şurubaru îşi roade unghiile, atras poate de viciul solitar al lui Onan, sublim în adolescenţă, greţos acum…

Şi mai sunt, dacă lăsăm frâu liber imaginaţiei. Iată pe prostituatele cu capul acoperit şi nefardate mergând la biserică să se roage la Maica Domnului, căci ce-i în suflet nu se vede, nu-i aşa? Iată pe Ştefoaica sărutându-se cu ultimul ei iubit, încet, cântărindu-şi voluptatea; iată pe Maura pregătind înfrigurată cele trebuitoare pentru fiică-sa, care pleacă în sejour la Londra, iar Andreea refuzând enormul pachet cu mâncare, spre paraponul cu lacrimi al mamei; iată pe Aliona, furnizoarea de votcă first class de la Chişinău, cărând multele pachete şi pacheţele, ca să „cadonească” neamurile şi copiii şi să aibă pentru un adevărat ospăţ al lui Lucullus, mă rog, să-i zicem al lui Lucuţă; iată-l pe Merfu la ţigări scumpe şi vorbe ieftine, jucând poker cu amicii; pe mătuşa Ileana nu o văd, la vârsta ei doarme încă, morfolind în vis din finetti-ul nepoatelor…  

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist

Comentarii