Şedinţă de guvern la Iaşi, în ziua deschiderii Palatului Culturii?

marți, 29 martie 2016, 01:50
2 MIN
 Şedinţă de guvern la Iaşi, în ziua deschiderii Palatului Culturii?

Guvernul ar putea ţine o nouă şedinţă la Iaşi. Intenţia Executivului de a se reuni în capitala Moldovei a fost anunţată ieri de către ministrul pentru consultare publică şi dialog civic, Victoria-Violeta Alexandru. Unele surse vorbesc despre posibilitatea ca şedinţa Executivului să fie în perioada inaugurării Palatului Culturii, la sfârşitul lunii aprilie. Reprezentantul Guvernului s-a aflat la Iaşi pentru a participa la o întâlnire cu primari şi viceprimari din judeţ pe tema creşterii transparenţei în administraţia publică locală.

”Discutam mai devreme cu vicepremierul Vasile Dâncu inclusiv despre ideea de a face o şedinţă de guvern aici, în viitorul foarte apropiat, şi, cred că o să simţiţi de la lună la lună o dorinţă de colaborare şi de a face o echipă împreună şi la nivelul celorlalţi miniştri din Guvern. Cred că o să simţiţi un alt fel de a face echipă din partea executivului de la Bucureşti”, a fost unul dintre mesajele transmise de către ministrul Victoria Alexandru către autorităţile locale ieşene. Reprezentanţii Prefecturii au admis că există discuţii în sensul organizării unei şedinţe de guvern la Iaşi, dar nu au putut oferi o dată certă la care Executivul să se reunească în capitala Moldovei.

Surse politice au precizat ieri că una dintre idei este ca şedinţa Executivului să aibă loc în perioada inaugurării Palatului Culturii, eveniment care se va desfăşura pe 27 aprilie şi care, întâmplător sau nu, cade într-o zi de miercuri, zi „tradiţională” pentru reuniunile Guvernului. Mai mult, Complexul Naţional Muzeal „Moldova” pregăteşte o serie de manifestări pentru perioada inaugurării, cheltuielile totale fiind estimate la trei sferturi de milion de lei, mai mult de jumătate din această sumă urmând a fi asigurată de Primăria Municipiului Iaşi.

Guvernul a mai venit la Iaşi în 2010 şi 2012

În ultimii şase ani, guvernul s-a mai întrunit de două ori la Iaşi. Prima şedinţă a avut loc în martie 2010, reuniune în cadrul căreia au fost aprobate mai multe acorduri cu Republica Moldova, inclusiv acordarea unui sprijin financiar de peste 100 milioane euro. Şedinţa din 2010 a fost şi cea în care a fost rezvolvată problema terenurilor necesare pentru refacerea Aeroportului Internaţional Iaşi, fiind efectuate mai multe schimburi între Consiliul Judeţean şi ministerele care deţineau suprafeţe în zona de modernizare a aerogării.

A doua şedinţă a avut loc în martie 2012 şi a fost una comună cu Executivul din Republica Moldova. Guvernul român era condus atunci de ieşeanul Mihai Răzvan Ungureanu. Şedinţa comună a celor două executive a adus, de asemenea, noi acorduri între România şi Republica Moldova, unul dintre cele mai importante fiind parteneriatul strategic pentru integrarea europeană a ţării vecine. Totodată, în martie 2012 a fost aprobat şi proiectul privind construcţia gazoductului Iaşi – Ungheni, investiţie finalizată între timp. 

 

Comentarii