Sejurul, un vis! Drumul, un adevărat coşmar. Aventurile unor ieşeni pe drumul Creta – Iaşi

vineri, 26 iulie 2013, 14:04
4 MIN

Peste 60 de turişti ieşeni şi-au încheiat concediul pe tărâm grecesc într-un mod nefericit din cauza unei păsări. Avionul care trebuia să îi transporte miercuri dimineaţă pe turiştii ieşeni de la Heraklion (Creta) la Iaşi a suferit o defecţiune după decolarea de pe Aeroportul Otopeni, din cauza contactului dintre o pasăre şi unul din motoare, motiv pentru care cursa a fost anulată. Defecţiunea apărută la aeronavă a afectat 161 de pasageri: 77 de persoane care au fost transportate la Bacău pentru o altă cursă spre Heraklion, şi 84 de persoane care aşteptau să revină acasă pe Aeroportul din Heraklion. Decolarea din Creta trebuia să aibă loc în jurul orei 9.30, iar două ore mai târziu era programată aterizarea. Numai că, „în jurul orei 9 ni s-a comunicat ca va fi o mică întârziere, şi că un update vom primi după aproximativ jumătate de oră”, a relatat, pe blogul personal, Radu Pricop, unul dintre pasageri. Oferirea unui răspuns concret a fost amânat încă o oră de către ghidul partener al agenţiei de turism Christian Tour, motiv pentru care unul dintre pasageri a sunat la operatorul Air Bucharest, de unde a aflat că decolarea va fi prelungită cu cel puţin patru ore. „Am rămas surprins într-un mod foarte neplăcut de faptul că a trebuit să ne interesăm singuri de soarta noastră, în timp ce compania aeriană nu s-a obosit să ne spună absolut nimic despre situaţia reală”, a mai scris Pricop. Ca să treacă timpul mai repede, turiştii ieşeni au fost duşi de ghid la o terasă, unde au fost serviţi „cu două feluri de mâncare şi desert”, iar la câteva ore distanţă a venit şi vestea cea mare: plecarea va avea loc la 23.45. „Acestea fiind stabilite, oamenii au început să fie mai optimişti, aveam certitudinea plecării, dracul nu mai părea la fel de negru. Ni s-a spus că la ora 20:00 vom pleca spre aeroport, timpul a trecut greu, era cald, dar am făcut şi noi ca românii: am îndurat!”, a mai notat Radu Pricop.

Nici o explicaţie

Numai că, surprizele neplăcute erau departe de a se fi terminat, deoarece decolarea a avut loc, în final, la ora 00.45, iar destinaţia nu a mai fost cea pentru care s-a plătit, ci Aeroportul din Bacău. „Avionul Air Bucharest a fost înlocuit de un avion Blue Air pentru pentru cursa Iaşi – Heraklion – Iaşi, cu plecare/întoarcere din Bacău. Am fost nevoiţI să optăm pentru aeroportul din Bacău, pentru că cel din Iaşi este prea mic pentru avionul înlocuitor, Boeing 737-400, cu 170 de locuri. Pasagerii pentru cursa Iaşi – Heraklion au fost transportaţi cu două autocare la aeroportul din Bacău. Cei care au revenit din Heraklion au fost transportaţi de la Bacău la Iaşi cu aceleaşi două autocare”, a declarat Hasan Yapici, manager general al Air Bucharest. În plus, managerul companiei de transport aerian a menţionat că pasagerii au fost aduşi în aeroportul din Heraklion „după ora 20, pentru formalităţile de îmbarcare, conform procedurii, cu două ore înainte de decolare”. Informaţiile au fost confirmate de către pasageri, numai că ora decolării nu a coincis cu cea anunţată în ultimă instanţă. „După ce că ne-au minţit toată ziua, spre final ne-au spus că plecăm la 23.45. Dar şi acum, au vorbit cu cei de la aeroport să afişeze această oră, pentru că dacă se ştia că plecăm după ora 12 erau obligaţi să ne ofere şi cazare. Evident că aşa ne convenea şi plecam în dimineaţa următoare direct la Iaşi”, ne-a spus Radu Pricop. În final, turiştii ieşeni au aterizat la Bacău în jurul orei 3.20, unde au fost aşteptaţi de două autocare care i-au adus până în faţa Palatului Culturii în jurul orei 5.30. „După aproximativ 24 de ore de călătorit inutil, am ajuns acasă extrem de obosiţi, iar eu mi-am umplut timpul pe autocar scriind acest post. Urmează o plângere la Protecţia Consumatorului, că doar sunt cetăţean european”, şi-a încheiat Radu Pricop articolul. El ne-a transmis că reclamaţia îi va viza, în principal, pe reprezentanţii firmei Air Bucharest, însă şi agenţia de turism. O reprezentantă a Christian Tour Iaşi ne-a transmis că nu ne poate oferi niciun fel de detaliu, în timp ce responsabilii Departamentului de Marketing nu au răspuns apelurilor telefonice.

Comentarii