Simion este campion european

luni, 31 august 2015, 01:43
1 MIN
 Simion este campion european

Viorel a câştigat la Galaţi centura europeană la WBF

 
 
Boxerul român Viorel Simion a câştigat titlul mondial WBF la categoria pană, vineri seara, în gala profesionistă Kombat Fest, găzduită de Patinoarul din Galaţi. Viorel Simion (33 ani) s-a impus prin KO tehnic în repriza a treia în faţa ungurului David Kis (20 ani), după ce îşi trimisese adversarul la podea de două ori încă din repriza a doua. Simion a ajuns la 19 victorii la profesionişti (9 KO) şi o înfrângere, în timp ce Kis are un palmares cu 10 victorii (1 KO), 19 înfrângeri (13 KO) şi două egaluri.  În main event, Cristian Ciocan l-a învins pe Sherman Williams (Bahamas), la puncte, decizie primită în unanimitate, într-un meci desfăşurat pe durata a zece reprize, la categoria grea. Ciocan (27 ani), la primul meci după ce a fost întrecut prin KO tehnic de britanicul Tyson Fury în februarie, a dominat meciul cu un adversar mult mai în vârstă (Williams împlineşte 43 de ani pe 1 septembrie), dar care l-a pus în dificultate în unele momente. ”Hammer” a obţinut a 18-a sa victorie din cariera profesionistă (10 KO), în care a suferit patru eşecuri (3 KO). Williams are 37 de victorii (20 KO), 15 eşecuri (1 KO) şi 2 egaluri.  vvvvromânii Amansio Paraschiv (la debut), Sorin Tănăsie şi Cezar Juratoni au obţinut victorii în gala de vineri seara.
 

Comentarii