Sistemul de colectare a deşeurilor va fi operaţional abia de anul viitor

joi, 14 iulie 2016, 01:56
2 MIN
 Sistemul de colectare a deşeurilor va fi operaţional abia de anul viitor

Consiliul Judeţean trage să termine proiectul Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor pe ultima sută de metri. Preşedintele CJ, Maricel Popa, a efectuat prima sa vizită la groapa de gunoi de la Ţuţora pentru a vedea infrastructura nou-creată în cadrul SMID. “Cea mai mare parte a componentelor proiectului au fost finalizate. Mai sunt unele lucrări de executat la Ruginosa, Bălţaţi şi Tomeşti, acestea urmând să se încheie până la sfârşitul lunii septembrie”, a precizat purtătorul de cuvânt al CJ, Vlad Ciobanu.

CJ a reuşit să găsească o firmă care să efectueze lucrările de construcţie a căii de acces către staţia de sortare a deşeurilor de la Ruginoasa, după mai multe reluări ale licitaţiei din lipsă de participanţi. Lucrarea urmează să fie efectuată de consorţiul format din firmele Viarom şi Into SRL Târgu Frumos, contra sumei de 364.500 lei. O a doua lucrare restantă este cea de racordare a staţiei de la Bălţaţi la reţeaua electrică. Aceasta urmează să fe efectuată de General Tehnic Iaşi şi General Electric Bacău, suma contractată fiind de 179.200 lei. CJ nu a reuşit încă să încredinţeze lucrările de racordare la reţeaua electrică a staţiei de la Ruginoasa şi a punctului de lucru de la Tomeşti. “Încă nu au demarat procedurile de achiziţie. Imediat ce vin ultimele avize pentru Tomeşti, vom scoate lucrările la licitaţie, termenele de finalizare fiind aceleaşi”, a precizat Ciobanu.

Chiar dacă lucrările din cadrul proiectului SMID se vor încheia până în octombrie, sistemul nu va deveni operaţional înainte de 1 ianuarie 2017. După finalizarea lucrărilor, urmează să fie căutate firmele care să concesioneze colectarea deşeurilor din judeţ. Astfel de proceduri se află deja în derulare în judeţele Timiş, Călăraşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Suceava, Botoşani, Sibiu sau Prahova. Chiar şi Vasluiul a scos la licitaţie concesionarea serviciului judeţean de salubritate. 

 

Comentarii