N

Situaţia anormală de la Aeroport: acum parchezi într-un loc, plăteşti în altul

N

marți, 22 aprilie 2014, 17:47
2 MIN
 Situaţia anormală de la Aeroport: acum parchezi într-un loc, plăteşti în altul

\N

Pasagerii curselor de pe Aeroport vor scăpa în curând de corvoada de a parca într-un loc şi a plăti în altul. Automatul pentru plata parcării urmează să fie mutat din terminal în parcare în decurs de câteva zile. „Automatul a fost instalat în terminal doar tranzitoriu, şi va fi mutat în parcarea nouă. Este o chestiune de zile, cât amenajăm un adăpost pentru automat. Comenzile pentru materiale sunt făcute. Iniţial, am vrut să cumpărăm un al doilea automat pentru parcare, dar procedurile de achiziţie se prelungesc. Îl mutăm pe acesta, iar când îl cumpărăm pe celălalt, îl vom monta în terminal“, a declarat directorul Aeroportului, Marius Bodea.

Cel de-al doilea automat pentru plata parcării va fi la dispoziţia călătorilor care îşi lasă maşina în parcare pe durata absenţei din Iaşi. Preţul parcării la Aeroport se ridică la trei lei pe oră pentru primele cinci ore de staţionare, şi de un leu pe fiecare din orele următoare. Noua parcare de la Aeroport are 320 de locuri, faţă de 152 de locuri câte sunt în parcarea veche, mai apropiată de terminale. „Parcarea veche a rămas pentru angajaţi. După ce vom construi al treilea terminal, pentru care am demarat deja licitaţia, parcarea nouă se va afla chiar în dreptul acestuia“, a spus Bodea.

Până la inaugurarea celui de-al treilea terminal, care ar putea avea loc cel mai devreme în vara anului viitor, pasagerii vor fi în continuare împărţiţi între cele două terminale existente. Primul terminal, T1, este destinat exclusiv pasagerilor care pleacă în curse externe. Terminalul T2 preia pasagerii zborurilor Iaşi – Bucureşti şi aterizările curselor externe. „În unele situaţii, când mai sunt zboruri charter în apropierea celorlalte şi se aglomerează T2, mai utilizăm terminalul vechi şi pentru sosiri. Sunt decizii punctuale. Preferăm totuşi să folosim terminalul nou, pentru că este mai mare, mai aerisit, iar fluxul de pasageri este procesat mult mai repede“, a explicat directorul Aeroportului.

Comentarii