Şofer băgat la zdup după ce a vrut să dea 450 de euro poliţistului în trafic, la Leţcani

joi, 14 aprilie 2016, 01:54
2 MIN
 Şofer băgat la zdup după ce a vrut să dea 450 de euro poliţistului în trafic, la Leţcani

Acuzatul a fost prins conducând maşina sub influenţa alcoolului.

Un poliţist de la Leţcani este la al treilea dosar de denunţ privind şoferi care au dorit să-l mituiască. Agentul lucrează la Postul de Poliţie Leţcani, şi are în atribuţiunile sale şi patrulările rutiere. Marţi, acesta a prins în trafic un tânăr care conducea pe drumul european o Dacia şi se afla sub influenţa alcoolului. Şoferul a încercat să-l mituiască pe poliţist cu 450 de euro, pentru a-l ierta, însă agentul a denunţat faptul procurorilor, care au organizat un flagrant.

„Persoana bănuită, B.C.A., a fost surprinsă în timp ce oferea agentului de poliţie, denunţător în cauză, suma de 450 de euro. Faţă de B.C.A., procurorul de caz a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, precum şi reţinerea inculpatului pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Tribunalului Iaşi cu propunerea de arestare preventivă“, a precizat Anca Vîjiac, din cadrul Poliţiei Iaşi.

Poliţistul de la Leţcani a mai sesizat în două rânduri autorităţile despre faptul că doi şoferi au încercat să l mituiască: un caz în 2014 şi un altul în ianuarie 2016. „Agentul de poliţie a mai sesizat DGA, ambele dosare fiind materializate cu acţiuni de prindere în flagrant“, a adăugat purtătorul de cuvânt al Poliţiei. Reprezentanţii Poliţiei au precizat că în acest an au înregistrat cinci denunţuri din partea poliţiştilor care au refuzat mită. 

Comentarii