Sorana şi (nu sau) Simona!

La început, a fost Sorana. “Început” înseamnă era noastră, după ce Virginia Ruzici a fost campioana î.e.n. (aşa cum se spunea în anii socialismului). La 17 ani, Sorana debuta în circuitul profesionist. La 19 ani era sfert-finalistă la Roland Garros şi ajungea în turul III la Wimbledon şi pe locul 23 în lume. În 2010, o învingea pe Sam Stosur în Cupa Hopman şi pe Francesca Schiavone (proaspăt laureată la Roland Garros!) la Birmingham şi după aceea a început declinul. O accidentare la umăr i-a întrerupt cariera şi a trimis-o în adâncurile clasamentului. “Accidentare? Mofturi, monşer, i s-au urcat banii la cap!” Parcă nu ne sunt străine refrenele astea de muzică populară românească. În plus, Sorana este o fată frumoasă. Poate chiar prea frumoasă. Nici Simona Halep nu “mănâncă pui cu pene cu tot” (cum se zice pe la ţară), dar Sorana este sexy rău. Ceea ce a cumulat noi acuze din partea celor care n-au ţinut în viaţa lor vreo rachetă în mână. Presa setată pe can-can a luat explozie: că e neserioasă, că umblă prea mult cu băieţii, că Verdasco etc. (Pentru necunoscători, Fernando Verdasco este un soi de “taur comunal” pentru circuitul WTA. Nu există nicio jucătoare cu vreun pic de “vino-ncoa’” să nu fi fost combinată de catre cancanisti cu Fernando). Sorana şi-a rezolvat problemele şi încet-încet, a revenit din cea de-a doua sută a clasamentului, după un 2012 inexistent, cu excelenta finală de la Rogers Cup Toronto 2013. După victorii la Caroline Wozniacki, Jelena Jankovic şi Petra Kvitova, finală pierdută la Serena Williams. Locul 21 WTA. “Iat-o pe viitorul număr 1 mondial”, a spus atunci  Serena, care i-a lăsat numai două game-uri româncei. N-a fost să fie, fiindcă umărul Soranei (banii? frumoşii nebuni ai marilor turnee?) a cedat din nou! Între timp, a apărut şi Simona Halep.

Cu un an mai tânără ca Sorana, aromânca din Constanţa, era cunoscută printr-un titlu la Roland Garros la junioare. În finală cu o altă româncă, Elena Bogdan. După o perioadă în care au alternat victorii frumoase cu înfrângeri nenumărate, Simona a explodat în 2013. Anul de vârf al Soranei. La începutul anului următor, Simona intra în top 10 şi, cu toate previziunile specialiştilor menţionaţi şi în paragraful anterior, nu a părăsit această zonă nici până acum. La sfârşitul anului 2014, încununat de o finală magnifică cu Şarapova la Roland Garros, era pe locul II. “Conjunctural” ziceau specialiştii. Au trecut următorii ani, victoriile s-au împuţinat, accidentările s-a înmulţit (fără a fi stat deloc în preajma Simonei, nu-mi permit – ca alţii – să pun ghilimelele), iar haterii s-au înmulţit si ei. Refuzul de a traversa de două ori Oceanul pentru un meci de Fed Cup (rezolvat de colegele ei), neparticiparea la Olimpiada de la Rio (cele care au participat au făcut-o de gura lumii, din moment ce Monica Puig din Puerto Rico a câştigat titlul) au stârnit mânia celor care se închipuie contribuabili. Acuze etnice (“machidoanca”, “albaneza”) s-au adăugat la cele pe care le-am auzit în cazul Soranei. Ce-i drept, Simona este o fire mai dificilă, încă nu s-a găsit antrenorul care să-i liniştească hachiţele, dar valoarea i-a rămas intactă. Zvonurile cu “Smiley”, “Costa Ponte” sau chiar “Cahill” n-au lipsit, dar Simona s-a declarat insensibilă la acest capitol. Poate nu întâmplător, relaţia stabilă, aproape de căsătorie, pe care o are Sorana cu tenismanul columbian Santiago Giraldo se conjugă fericit cu ultima revenire a târgoviştencei.

Din nou, Sorana. A stat mult prin zona 200-300  WTA. A jucat turnee mici, în care îşi colecta singură mingile de pe tuşă. Şi anunţă, acum la Australian Open, al doilea come-back. Lucru rarisim mai ales în lumea tenisului feminin. Priviţi la Azarenka, la Sam Stosur, la multe altele. Aproape sigur, nici Şarapovei nu-i va veni uşor. Nu se ştie dacă românca îşi va depăşi acel loc 21, nu se ştie dacă va câştiga ea Grand Slam-ul aşteptat de la Simona, cum cred haterii celei din urmă. Dar la 25 de ani, Simona Halep nu şi-a spus ultimul cuvânt. Pentru că, la fel ca şi Sorana şi dincolo de zvonurile de aprozar, Simona este o fată serioasă, îndrăgostită de tenis. Ce altceva dovedeşte operaţia de bust intens mediatizată cu ani în urmă? Foarte mulţi se bucură la succesele recente ale Soranei, cu gândul că “i-au tras-o” albanezei. Aşa să fie?

În loc de a transpune războiul Dinamo-Steaua în tenisul feminin, mai bine ne-am gândi ce frumos ar suna o echipă românească în Fed Cup, cu Simona şi Sorana la simplu, cu jucătoare de dublu ca Raluca şi Monica, cu Irina variantă de rezervă şi celelalte care vin din urmă, în stand-by.

Sorana Cîrstea şi Simona Halep. Două talente extraordinare ale tenisului românesc. Înainte de a vedea cine a câştigat bătălia dintre ele, n-ar trebui să fim bucuroşi că le avem?