Spaţii de închiriat în mai multe zone din Iaşi. Două sunt în pasajul de la Hală

luni, 20 iulie 2015, 01:58
2 MIN
 Spaţii de închiriat în mai multe zone din Iaşi. Două sunt în pasajul de la Hală

Municipalitatea caută chiriaşi pentru spaţii comerciale de care nu a reuşit să scape.

Două dintre acestea sunt situate în pasajul pietonal „Sf. Vineri“, care trece pe sub strada Anastasie Panu, având suprafeţe de 49,7mp, respectiv 78,7 mp. În cazul acestora, preţul de pornire la licitaţie a fost stabilit la 18 lei/mp/lună.

La acelaşi preţ a fost evaluat şi un spaţiu de 95 mp situat în complexul „Avram Iancu“ de pe Splai Bahlui mal Drept.

Ceva mai ieftine, cu un preţ de pornire al închirierii de 15 lei/mp/lună, sunt 7 spaţii comerciale situate pe şoseaua Nicolina, strada Neptun, Petre Ţuţea, Frumoasa, Brânduşa sau Ciric, precum şi în aleea Tudor Neculai, la parterul unor blocuri. Acestea au suprafeţe cuprinse între 12 mp şi 91,3 mp.

Cu un preţ minim de 8 lei/mp/lună ar putea fi închiriate două spaţii, în şoseaua Bucium şi strada Vasile Lupu.

Cele mai ieftine spaţii comerciale au fost evaluate la 7 lei/mp/lună, fiind situate la parterul unui bloc din Tomeşti.

Pentru participarea la licitaţie este necesară depunerea unui dosar cuprinzând copii după actul constitutiv şi eventualele acte adiţionale, hotărâ­rea judecăto­reas­că de înfiinţare a societăţii, certificatul de înregistrare la Oficiul Registrului Co­merţului, certificatele de atestare fiscală, precum şi o scrisoare de bonitate financiară şi o declaraţie notarială privind faptul că societatea nu este în lichidare judiciară sau faliment, ambele în original.

Garanţia de participare se ridică la 2.500 de lei, iar contravaloarea caietului de sarcini se ridică la 36 de lei. Taxa de participare a fost stabilită la 0,5% din preţul de pornire al chiriei, dar nu mai puţin de 5 lei.

Dosarele de participare trebuie depuse la sediul Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat, din şoseaua Naţională nr. 43. Licitaţiile vor avea loc miercuri, de la ora 13.00, la sediul Primăriei.
 

Comentarii