Spectacol-lectură comemorativ la TNI

Constat cu stupoare că ”epoca de aur” ne-a înfiorat atât de mult încât ne e teamă să ne mai identificăm valorile ori să ne recunoaştem ca naţiune. În sensul contrar pericolului menţionat acţionează spectacolul-lectură comemorativo-istoric al lui Ovidiu Lazăr, Umbre în lumina neamului, de la TNI. Versuri din Ioan Alexandru, cunoscut poet român, apărător al ortodoxiei şi manifestant activ pentru valorile naţionale ale românilor, sunt recitate de actori în cadrul unui spectacol despre personalitatea, rolul cultural şi martiriul lui Constantin Brâncoveanu (d. 1714) sau ”despre cine suntem”. Fondul muzical live este adecvat (Balada lui Ciprian Porumbescu), decorul este cam prea dramatic (o cruce în jurul căreia s-a înfăşurat funie, vizibilă pe panoul de proiecţie din spate, adusă în faţă abia la final, alături de cercul format din pietre de râu şi lumânarea centrală aprinsă pe un micuţ piedestal din aceleaşi pietre).

La începutul spectacolului, regizorul citeşte textul de aproximativ 150 de cuvinte prin care îşi exprimă conceptul regizoral. În ciuda majusculelor folosite cu efect retoric şi pentru o lectură mai eficientă (în secolul XXI, ne ferim să mai aducem sub litere mari termeni precum ”sens”, ”fiinţă”, ”om”), merită descifrate ideile de filosofia istoriei prezente în programul acestui spectacol: 1. Jocul luminii şi al umbrei, temă jungiană, regândind problema identităţii naţionale; 2. Modele fundamentale ale trecutului ne ghidează prezentul şi ne îndreaptă din umbră înspre un sens şi o soluţionare a problemelor cu care ne confruntăm în prezent; 3. Semnificaţia reamintirii ca retrăire, reconceptualizare ori înţelegere; 4. Importanţa memoriei în actul judecării trecutului, evaluării prezentului şi edificării viitorului: ”Ne propunem o clipă de (E)emoţie şi de (A)aducere (A)aminte. Ca să ne amintim cine suntem. Hrăniţi de (T)trecut, împovăraţi de (P)prezent, iluminaţi de (V)viitor, trebuie să nu uităm (C)cine suntem”.

Raportul dintre cele trei instanţe temporale (trecut-prezent-viitor) este surprins la un nivel profund în cuvântul regizorului (4): în manieră popperiană, acesta concepe curgerea timpului asemenea derulării unei pelicule filmice dinspre viitor înspre trecut. Privind cu speranţă înspre viitorul nostru al românilor, prezentul este cel ce ne oferă soluţii la probleme actuale, făcând apel la sursele, simbolurile şi modelele exemplare ale trecutului. În mod asemănător situaţiei de la nivel individual, o naţiune fără trecut (care nu se recunoaşte în fapte meritorii şi oameni exemplari), trăind un prezent incert şi traumatizant, fără speranţă în viitor, nu se poate defini pe sine istoric şi nu îşi poate găsi locul în istorie.

Umbra (1) trimite la acele trăsături de neam pe care nu le putem accepta (să zicem, laşitatea, absenţa simţului onoarei, trădarea şi asocierea politică după criterii exterioare), în timp ce lumina, dimpotrivă, la trăsăturile cu care ne-am putea mândri (dimpotrivă, curajul, simţul onoarei, asocierea cu aliaţi cu principii solide). Titlul spectacolului semnifică depozitarul inconştientului – emoţii, idealuri, valori – care stă atât la baza a ceea ce un popor afirmă/ crede despre sine, cât şi la baza acţiunilor acestuia în istorie. Memoria (4) ne conferă conştiinţa trecutului şi conştiinţa de sine. Devenim conştienţi de propria noastră identitate (acţiunile noastre trecute se leagă de consecinţele lor prezente) şi ne recunoaştem pe noi înşine în termenii unor decizii pe care le luăm şi ai unor angajamente pe care le facem. În acelaşi timp, reactualizăm (3) experienţe itemizate, devenite exemple, utile în prezent. Anumite modele (2) sunt sursa unor sfaturi folositoare pentru deciziile pe care vrem să le luăm în prezent, decizii care nu ne vizează doar pe noi ca indivizi, ci întreaga societate căreia aparţinem. Ceva (poveşti exemplare, personaje exemplare) supravieţuieşte din trecut şi care ne vorbeşte despre situaţia noastră actuală. Arhetipuri, mituri simboluri, o arhivă de personaje şi situaţii exemplare reprezintă trecutul viu, ceea ce rămâne din trecut şi poartă un mesaj înspre prezent.

În teatru, ocolirea locurilor comune, a căilor bătătorite, a mijloacelor regizorale celor mai la îndemână şi mai facile, evitarea stereotipurilor de orice fel face diferenţa dintre un spectacol de regie şi unul oarecare. Un regizor cu pretenţii va căuta să livreze un mesaj prin autenticitate la nivel de decor, mijloace regizorale şi joc actoricesc. În cazul de faţă, asemenea pretenţii nu se emit. E vorba de un spectacol cu miză comemorativ-istorică, documentar-educativă şi cred că trebuie privit la atare.

(Umbre în lumina neamului, regia: Ovidiu Lazăr, interpreţi: Petru Ciubotaru, Georgeta Burdujan, Livia Iorga, Roxana Mârza, Ioan Ursulescu, 22 noiembrie 2014, Sala Studio, TNI)

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi cronicar de artă teatrală