Caută 
6 MIN
\N
Venerabilul Profesor Dropu ne dăruieşte o carte esenţială pentru o parte esenţială din noi: natura.
Unul dintre cei buni reprezentanţi ai şcolii ieşene de economie, dacă putem vorbi despre aşa ceva, este profesorul universitar doctor Constantin Dropu. Este un om drept şi un luptător, cum rar întâlneşti într-o lume plină de epigoni şi de compromisuri, adică de compromiteri. A trecut prin multe până la cei 87 de ani, abia împliniţi (La Mulţi Ani, Maestre !), dar a făcut-o cu demnitate şi cu un autentic simţ al valorii, care îl caracterizează. Este un luptător şi a pătimit pentru a fi spus şi scris adevărul, dar a rămas drept ca un stejar. Are şi acum părul negru şi citeşte fără ochelari. Dar nu numai că citeşte, ci şi scrie. A scos în 2011, la Editura Academiei, o carte care cred că poate fi considerată drept opera omnia: Un secol de frământări şi drama ţăranului român, o carte premiată recent de Academia Română cu premiul ”Ion Ionescu de la Brad”. Cartea are peste 500 de pagini, introducere, nouă capitole, anexă, bibliografie selectivă de 227 de titluri, un rezumat în română şi în engleză. Şi este dedicată ”Măriei Sale Ţăranul Român”.
Profesorul este îndrăgostit de agricultură şi iubeşte pământul ca pe o mamă (Gheea), dar scriitura sa remarcabilă e plină de durere : ”Este pentru prima oară în istoria acestui pământ când el nu-şi poate hrăni populaţia”, scrie autorul. Iar lucrarea identifică atât cauzele, cât şi vinovaţii şi căile ieşirii din criză. Mai întâi este subliniat faptul că, în perioada analizată, agricultura noastră a cunoscut patru importante fracturi (casus unicus): reforma agrară din 1921, cea din 1945, colectivizarea din 1949-1962 şi ”aşa-zisa reîmproprietărire” din 1991. După fiecare din aceste prefaceri, ţăranul român s-a văzut nevoit să o ia de la capăt precum Sisif, departe de fericirea promisă. De fiecare dată, producţia agricolă s-a prăbuşit pentru perioade lungi de timp, ”lumea satului” nerevenindu-şi nici până astăzi.
Circa patru decenii, calculează Profesorul, au durat bulversările de după reconfigurările fizionomiei bietei noastre agriculturi, redefiniri ale proprietăţilor etc. Problemele agriculturii româneşti sunt tehnice şi tehnologice, de organizare şi conducere, dar putem remarca şi un deficit de hărnicie, de pricepere şi de dragoste în lucrarea pământului. Abordarea este una cronologică. Începe cu analiza bogatei prese dedicate agriculturii în 1910 şi se termină cu îndemnul să ne întoarcem, fiacare cu cât poate, cu faţa spre agricultură. Foarte bogate sunt disputele de idei analizate în această perioadă istorică. Una dintre cele mai importante, de pildă, e formulată astfel ;”nu-i suficientă doar împărţirea pămîntului la ţărani”. O altă problemă este ”hăul care se cască” între idee şi faptă. România este caracterizată ca fiind ”un stat agrar fără o problemă agrară”. Astfel, agricultura românească a avut de suportat şi ”figuri impuse” şi ”liber alese”, cunoscând o evoluţie bezmetică. Nu este neglijată, dimpotrivă, nici perioada de după integrarea în Uniunea Europeană, unde ne-am dus cu sacul mare, ca la pomul lăudat, cunoscând – cred eu -, începînd cu 2007, o a cincea fractură/reformă a agriculturii româneşti, pe lângă celelalte patru numite de autor, un bine amăgitor şi acesta. Profesorul ne îndeamnă la mai multă muncă şi la considerarea fiecărui proiect social după impactul pe care acesta îl are asupra caracterului uman.
Cartea de faţă ne înfăţişează, în toată tristeţea şi cuprinderea ei, drama agriculturii noastre, a spaţiului nostru rural şi şi a ţăranului român. O asemenea odă ţăranului român, în plenul Academiei, mai adusese poate doar Rebreanu în discursul său de investitură, numai că Profesorul Dropu acoperă ”un veac de singurătate”. Factorii determinanţi sunt lucrarea pământului şi politica agrară a statului, aflaţi desigur în relaţii de interdeterminare. De fapt, analiza autorului începe cu Răscoala de la 1907 şi zguduirea de conştiinţe ce a însoţit-o şi numărul ei necunoscut nici până astăzi al victimelor.
Dezbaterile vremii vizau doar soluţii pe termen scurt, unilaterale, lipsind cu desăvârşire o viziune pertinentă pe termen lung. Toate doctrinele epocii: conservatorismul, liberalismul, naţionalismul, poporanismul, ţărănismul sau socialismul sunt analizate şi criticate. Politicile agrare, de asemenea. Atât cele macro-, cât şi cele mezo- sau microeconomice. Se cere un management agricol care să conducă la o schimbare benefică a exploataţiilor agricole prin schimbarea mentalităţilor fermierilor, diversificarea şi amplificarea activităţilor, deprinderea cu concurenţa cea mai acerbă. Managementul agricol – susţine autorul – ”este unul din factorii iniţiali care explică de ce o ţară este bogată sau săracă” (p. 497).
Agricultura trebuie aşezată pe temeiurile ştiinţei pentru a înregistra un plus semnificativ de productivitate şi a progresa, pentru a deveni competitivă. Numai astfel putem ieşi din umilinţă. Mai mult, agricultura trebuie să devină prioritate strategică la nivel naţional. ”Problema cheie, consideră Profesorul, este coagularea unui sistem specific de finanţare rurală.”, care să conducă la mărirea producţiei, aceasta la profit, profitul la investiţii cu efecte de antrenare pozitive şi tot aşa, intrându-se într-un veritabil cerc virtuos.
Chemarea autorului este de a ne întoarce cu toţii faţa şi energiile pozitive către agricultură, ca o expresie a unei veritabile resurecţii naţionale. ”În situaţia în care am ajuns este o obligaţie naţională ca societatea românească, în totalitatea ei, să-şi întoarcă faţa spre agricultură. Nu cu vorbe, nu cu hârtii elaborate în diverse cabinete, nu cu idei copiate din manuale, nu cu promisiuni electorale, ci cu fapte, cu energii angajate efectiv în lucrări concrete, cu opiniile şi sprijinul specialiştilor, ale celor autentici, cu ale celor profilaţi, pe domenii, dispuşi să se consacre total muncii în brazdă” (p. 496).
Venerabilul Profesor Dropu ne dăruieşte o carte esenţială pentru o parte esenţială din noi: natura. Dumnealui, deşi nedreptăţit, şi-a dedicat toată viaţa economiei agrare din şi cu dragoste. Iar finit coronat opus. Viaţa până la urmă l-a răsplătit şi-l aşează acolo unde îi este meritul. Este un exemplu despre cum munca tenace, talentul, adevărul şi spiritul de dreptate înving până la urmă, iar nu obedienţa, mediocritatea, minciuna şi impostura ce par să ne fi cotropit.
Se vede dragostea Profesorului de la modul cum îşi cultivă grădina la felul frumos şi de ridicată ţinută academică în care scrie. Iată doar un fragment: ”Abandonată de peste douăzeci de ani distrugerilor şi haosului, intrată parcă în zodia dezlănţuirii stihiilor naturii (…), agricultura ţării continuă să fie victima unei politici incompetente şi iresponsabile. Să o spunem direct: păstrăm o tăcere asemănătoare cu prostia în faţa dezastrului agricol postdecembrist. Este adevărat că şi industria a fost distrusă în mare, în foarte mare măsură, dar agricultura rămâne în zona cu venele deschise. O vedem cum i se scurge sângele şi nu intervenim energic pentru a-i opri hemoragia. Niciuna din mărimile politice de după decembrie 1989 nu a arătat măcar o dată, în vreun an, a fi bântuită de nelinişti, de insomnii, de grijă faţă de soarta agriculturii asupra căreia aripa năpastei bate nestingherit”. Felicitări, domnule Profesor, şi la mai multe astfel de împliniri !
Tiberiu Brăilean este profesor universitar doctor la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii “Al.I. Cuza” Iaşi
