Suflete chinuite pentru care moartea unor pacienţi din Bârnova ar fi salvarea

marți, 26 ianuarie 2016, 02:57
3 MIN
 Suflete chinuite pentru care moartea unor pacienţi din Bârnova ar fi salvarea

Din cauza crizei acute de locuri, transferul unui bolnav fără familie sau abandonat de la Institutul „Socola“ la secţia exterioară Bârnova se face numai după un deces. Cazurile de pacienţi părăsiţi de familii la „Socola“ nu pot fi rezolvate nici de instituţiile de protecţie socială.

Numai decesul unui pacient le poate asigura un loc bolnavilor singuri sau abandonaţi de la Institutul de Psihiatrie „Socola“. În unitatea centrală a Institutului nu există secţie de cronici, iar durata medie de spitalizare pentru cazurile de acuţi este între 12 şi 14 zile. Pentru a-i putea transfera la secţia exterioară de psihiatrie Bârnova, doctorii trebuie să aştepte eliberarea locurilor. Unitatea are o capacitate de 153 de paturi, dintre care 60 sunt destinate celor cu boli cronice.

„La Bârnova, locurile se eliberează prin deces. Abia atunci ajung a­colo pacienţii care sunt internaţi în spital. Este un rulaj, nu este ceva constant“, a menţionat doctorul Gabriel Oprişanu.

Cu anii la spital

Pentru că nu au familie, sau aceasta nu îi mai acceptă, bolnavii stau luni întregi, şi chiar ani, în unitatea centrală aşteptând să se eli­bereze vreun loc. Între timp, doctorii încearcă să vorbească cu ru­dele pacienţilor pentru a le convinge să aibă grijă de ei şi să îi aducă la tratament atunci când este cazul.

„Astfel de cazuri poate sunt unul sau două pe secţie. Pot să fie între opt şi 15 cazuri de genul acesta la nivelul întregului spital“, a precizat doctorul Gabriel Oprişa­nu, managerul Institutului de Psi­hiatrie „Socola“.

Un astfel de pacient este o bătrână în vârstă de 80 de ani care este internată la unitatea centrală de jumătate de an. Aceasta are opt copii, şi niciunul dintre ei nu a trecut vreodată pragul spitalului pentru a o vizita. Iniţial, a ajuns la Spi­talul de Neurochirurgie cu un diagnostic banal, şi de acolo a fost transferată la Institutul de Psihiatrie cu diagnosticul de demenţă. În prezent, bătrâna se află în stare de demenţă severă şi este incapabilă să se îngrijească singură. Medicul specialist psihiatru Raluca Prepeliţă a menţionat că a contactat în mod repetat copiii bolnavei pentru ca aceştia să o ia înapoi acasă, însă nu au venit.

„Cu ajutorul asistentului social şi al poliţiei am aflat că locuiesc la un «bloc fantomă», de­zafectat, din Iaşi. În plus, pacienta era neasigurată“, a adăugat doctorul Raluca Prepeliţă.

Acesta a apelat la ajutorul asistenţilor sociali şi al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi (DGASPC) pentru a-i face asigurare pacientei. În cazul unei ex­ternări, femeia poate beneficia de o reţetă compensată. Doar că este incapabilă să şi-o ridice de la farmacie. Medicul Raluca Prepeliţă a menţionat că telefonează săptă­mânal rudelor bolnavei, dar fără succes.

„Ei nu vor să vină să o viziteze. În acest moment, acasă nu o pot trimite şi nici nu o pot lă­sa cu ambulanţa în faţa blocului. Am hotărât împreună cu medicul şef de secţie menţinerea pacientei în secţie până la clarificarea situaţiei sociale a acesteia“, a declarat doctorul Raluca Prepeliţă.

DGASPC nu poate interveni

Într-o situaţie asemănătoare se află o femeie de 37 de ani, diagnosticată cu deficienţă mintală medie. Părinţii o îngrijeau şi o aduceau re­gulat la spital pentru tratament, însă aceştia au decedat. Neavând alte rude, doctorii aşteaptă de un an să se elibereze un loc la secţia exterioară Bârnova pentru transferul femeii.

În aceste cazuri, doctorii nu pot externa pacienţii pentru că aceştia sunt incapabili fizic şi psihic să se îngrijească singuri. Din acest motiv, nici DGASPC nu le poate veni în ajutor bolnavilor.

„Noi intervenim numai când problemele de sănătate sunt rezolvate sau nu necesită o supraveghere de specialitate“, a declarat Florin Ion, directorul DGASPC.

Singura soluţie pe care o au la dispoziţie medicii este să aştepte decesul unui bolnav de la Bârnova, pentru a putea transfera acolo pacienţii de la unitatea centrală.

Comentarii