Şumudică nu mai prinde derbiul

vineri, 09 decembrie 2016, 02:44
2 MIN
 Şumudică nu mai prinde derbiul

 Tehnicianul Astrei a mărturisit că are o ofertă din Turcia şi e posibil să plece imediat după meciul cu Roma

 
Tehnicianul Marius Şumudică a declarat, aseară că meciul cu AS Roma ar putea fi ultimul pentru el la Astra Giurgiu, afirmând că are o ofertă concretă din Turcia. "Există posibilitatea să fie ultima partidă a mea. Am o ofertă concretă din Turcia, nu trebuie să ne ascundem, probabil după acest meci ne vom aşeza la masa tratativelor. Dacă totul va decurge normal, probabil duminică la Giurgiu va fi alt antrenor, iar eu voi lua loc pe banca unei echipe care va întâlni Galatasaray (n.r. – Gaziantep)", a declarat Şumudică pentru DolceSport. El a adăugat că a făcut lucruri măreţe la Astra şi a precizat că nu a dorit ca jucătorii săi să afle despre plecarea sa. "Există un ciclu în viaţa oricărui antrenor, eu consider că am făcut lucruri măreţe aici, chiar şi din punct de vedere financiar, alături de conducători, de tot ce înseamnă suflarea giurgiuveană. Este o şansă pentru mine. M-am ferit să afle jucătorii, tocmai de asta o spun acum pentru prima dată, ei sunt în cabină şi se pregătesc. îmi doresc foarte mult ca acest meci să fie apogeul unui an extraordinar. M-a deranjat şi pentru că nu ne-am ţinut jucătorii, dar ştiu ce probleme au fost, iar totul este de înţeles. N-am putut să supravieţuim altfel. Ce aş putea să mai realizez la Astra? Nu este nimic sigur, vom vedea în cursul acestei nopţi dacă vom ajunge la o înţelegere" , a declarat Marius Şumudică.
Aseară târziu, după meciul cu AS Roma, Şumudică a avut declaraţii foarte virulente la adresa conducerii clubului şi a menţionat că nu se va întoarce la Astra sub nicio formă

Comentarii