„Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa!”, din bani publici

vineri, 24 iunie 2016, 01:49
3 MIN
 „Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa!”, din bani publici

PSD vrea un mega-festival de foclor la Bucureşti, plătit din banii tuturor românilor. "Muzică tradiţională este mai apreciată de marele public decât cea clasică”, îşi motivează proiectul de lege Gabriela Firea. PSD vrea să înfiinţeze o "Cântare a României", au reacţionat liberalii.

Gabriela Firea a depus, în Senat, o ultimă iniţiativă legislativă pentru înfiinţarea Festivalului Internaţional "Bucureşti – Pasărea Măiastră", care, afirmă noul primar al Capitalei, va avea şansă de a deveni un brand al României, comparabil cu cel al Festivalului Internaţional "George Enescu". Proiectul este susţinut de mai mulţi lideri ai PSD. ”Concertele de Crăciun şi de Anul Nou de la Bucureşti vor rivaliza cu concertul de Anul Nou de la Viena, dar impactul celor din capitala României va fi mai mare, muzică tradiţională fiind mai apreciată de marele public decât cea clasică”, a afirmat Gabriela Firea. ”Am propus ca acest festival internaţional să poarte numele «Pasărea Măiastră» întrucât aşa a supranumit-o pe Maria Tănase ilustrul istoric Nicolae Iorga”, a adăugat noul primar al Capitalei.

Proiectul de lege, depus la Senat, prevede că festivalul va avea loc în fiecare an în Bucuresti, în două perioade calendaristice: primăvara şi iarna, în perioada 25 decembrie – 1 ianuarie. Printre secţiunile festivalului se numără muzica tradiţională sacră şi laică din patrimoniul românesc şi universal, dansuri tradiţionale din patrimoniul românesc şi universal, un concurs pentru copii şi tineri sau, în cazul celui de iarnă, muzică sacră tradiţională de Crăciun din patrimoniul românesc şi universal.

Guvernul şi Primăria Municipiului Bucureşti vor asigura bugetul pentru organizarea Festivalului, vor aloca sediul acestuia, îl vor dota cu cele necesare şi vor suporta costurile personalului angajat pentru organizarea şi derularea Festivalului, se mai arată în propunere.

PNL: PSD visează la serbări pe stadioane tip Ceauşescu-Ponta

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a criticat ieri iniţiativa legislativă a primarului ales al Capitalei, comentând că pesediştii tot visează la serbări pe stadioane de tip Ceauşescu-Ponta sau la Cântarea României. "Nu ne ajunge eşecul TVR, Gabriela Firea vrea să înfiinţeze o Cântare a României cu directori, consilieri şi sedii speciale. Pesediştii tot visează în taină la serbări pe stadioane tip Ceauşescu-Ponta. Ne pregătim pentru patru ani de ifose pe bani publici", a declarat Raeţchi. "Cumpărăm Brâncuşi prin donaţii private, dar plătim de la buget Floarea din Grădină 2016. Legile încropite de cei din PSD pe ultima sută de metri sunt deja celebre. Nu putem însă să acceptăm că acel model de gândire socialistă, care a distrus şi televiziunea publică, să fie din nou implementat de pesedişti. Înfiinţarea unei structuri noi, cu toată logistica umană şi tehnică necesară – directori, consilieri, sedii – ar însemna încărcarea absurdă a bugetului Capitalei. O încurajez pe Gabriela Vranceanu Firea să inaugureze orice fel de manifestaţii culturale doreşte, însă nu pe banii publici", a precizat liberalul.

 

Comentarii