Tânăr de numai 25 de ani, pe moarte la spital din cauză că a băut peste măsură

marți, 25 noiembrie 2014, 02:57
1 MIN
 Tânăr de numai 25 de ani, pe moarte la spital din cauză că a băut peste măsură

El se află internat în comă, medicii fiind rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire.

În Clinica de Toxicologie de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ se află internat în stare gravă un tânăr din municipiu care a băut în weekend peste măsură. Pacientul în vârstă de 25 de ani se află în comă, iar medicii sunt rezervaţi în ceea ce priveşte şansele sale de supravieţuire. Tână­rul a fost adus în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a spitalului de către un echipaj de salvare, solicitat de rudele sale.

Victima alcoolului era conştientă în momentul internării sale, însă pe parcurs starea sa de sănătate s-a în­răutăţit, a intrat în comă şi a fost trans­ferat în ATI, la Clinica de Toxi­cologie. „În weekend au fost aduşi mai mulţi pacienţi intoxicaţi cu etanol, care au fost trataţi şi apoi îndrumaţi către domiciliu, însă tâ­nărul acesta era încă de la internare în stare gravă, iar acum este în comă, cu prognostic rezervat“, a spus prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD. Intoxicaţia cu etanol provoacă stări de confuzie sau comă şi se tratează prin administrarea de magneziu, vitamina C, K, B1, B6.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii