Teodor Baconschi îşi lansează astăzi o carte la librăria Cărtureşti din Palas

luni, 05 august 2013, 01:50
1 MIN
 Teodor Baconschi îşi lansează astăzi o carte la librăria Cărtureşti din Palas

Fostul ministru de Externe şi fost candidat la Iaşi din partea PDL este acum membru în noul partid Mişcarea Populară.

Teodor Baconschi aduce la Iaşi ultima sa carte. Fostul ministru de Externe şi fostul candidat PDL în colegiul senatorial Copou – Dacia îşi va lansa astăzi volumul „Legătura de chei – O mărturie diplomatică“. Evenimentul va avea loc la ora 16.15, la librăria Cărtureşti din Palas Mall şi va fi deschis de jurnalistul Alexandru Lăzescu. Cartea a fost scrisă sub forma unui dialog cu Armand Goşu, fostul său consilier, cunoscut politolog şi publicist. „Legătura de chei – O mărturie diplomatică“ începe cu o scurtă biografie a demnitarului şi continuă cu descrierea perioadei în care a fost ambasador al României în Roma, Lisabona şi Paris. Volumul se concentrează pe isprăvile fostului ministru din toţi anii de misiuni diplomatice şi pe mandatul său la Ministerul de Externe dinainte de 2012. Considerată o carte foarte uşor de citit, „Legătura de chei…“ conţine şi mai multe portrete ale ministrului de Externe rus, Serghei Lavrov, sau al Secretarului de stat american Hilllary Clinton, precum şi analize şi evaluări.
Volumul a fost publicat la editura Curtea Veche şi costă 18,7 lei.

Comentarii