Tichia de mărgăritar rock and roll

Înainte de a ne da cu părerea dacă e bun sau rău proiectatul imn al echipei naţionale de fotbal, este momentul să ne întrebăm dacă reprezentativa României are nevoie de un imn, dacă nu cumva producţia celor de la Iris este chiar “imnul naţionalei de fotbal a României”, pentru că mulţi susţin că piesa este propusă pentru a fi cântată la staţie doar la intrarea tricolorilor în arenă şi la fiecare gol al lor înscris pe “Arena Naţională”, în loc de “Două fire, Două paie”. Şi dacă tot întrebăm la ce ne trebuie un imn pentru echipa lui Piţurcă, este momentul să observăm că nu prea există imnuri ale echipelor naţionale. Imnuri au Arsenal, Liverpool, Manchester United, Bayern, la noi CFR Cluj, Craiova, Rapid, nu naţionalele. Echipele naţionale reprezintă, aşa cum le este denumirea, naţiuni şi sunt încurajate cu imnul ţării. Nu este nevoie ca “Blue” sau “Coldplay” să conceapă un imn al echipei Angliei este suficient ca 50.000 de glasuri să intoneze “God Save The Queen” pentru ca oaspeţii stadionului “Wembley” să simtă fiori reci pe şira spinării. În alte locuri se aud simple refrene repetate obsedant, care nu pot fi numite cântece, cum este în Franţa acel “Allez, les bleus”, allez!” care însoţeşte energizanta “Marseilleză”, iar fraţii noştri de gintă, italieni şi spanioli, se mulţumesc în a scanda numele echipelor lor şi atât.

Mai mult, în aceste ţări cu fotbalul dezvoltat nici nu există galerii organizate ale echipelor reprezentative. Suporterii tuturor marilor echipe din Albion se întâlnesc la meciurile naţionalei, în grupuri distincte gen “Chelsea suports the national team” şi îşi unesc glasurile întru sănătatea Reginei şi victoria Echipei.

Pesemne că la noi este necesară o strângere a suporterilor în jurul naţionalei. Nu întâmplător, de mai multă vreme, s-a înfiinţat un “club al suporterilor echipei naţionale”, chiar sub egida FRF, pentru că împătimiţii din tribune au ajuns mai degrabă stelişti, dinamovişti, rapidişti decât români. Iar tratamentele uneori nedrepte, alteori întemeiate, pe care aceşti fani le suportă din partea forţelor de ordine, îi îndepărtează de echipa naţională. Îi mai îndepărtează şi lipsa de performanţe a tricolorilor, dar se uită că pentru a se umple lipsa aceasta e nevoie şi de ei. Oricum, dacă este nevoie de un grup organizat de suporteri – mai ştii? – o fi nevoie şi de un imn special, diferit de cel naţional. Deşi, în fotbal, ca şi întreg spaţiul mioritic, îndemnul la deşteptarea românească este mai actual ca oricând!

Despre presupusul şi propusul imn compus de Iris s-a vorbit mult de ultima vreme, despre ritm, melodie sau – cel mai mult – despre text. Contează prea puţin ritmul, simpla remarcă răutăcioasă că acesta nu se sincronizează cu ritmul echipei lui Piţurcă este suficientă. Se cântă destul rock prin tribune (ce frumos suna acum 30-40 de ani un refren Black Sabbath, “Iron Man”, pe stadionul din Cluj!) şi – pentru îndrăgostiţii de clişeul “stadionul nu-i filarmonică” – se intonează destul chiar şi pe stadioanele noastre Oda Bucuriei beethoveniană. Ceea ce contează este cantabilitatea melodiei, sau capacitatea de a fi receptată de toţi spectatorii, inclusiv de cei cu mai puţine calităţi muzicale, pentru a se crea efectul dorit. “You’ll Never Walk Alone” este o producţie muzicală mediocră, dar a ajuns la culme doar cântată de suporterii FC Liverpool pe “Anfield Road”. Din păcate, producţia Iris este o piesă rock excelentă, dar nu este chiar făcută pentru a fi cântată pe stadion. Cât despre text, este inutil a se mai comenta acel grosier “hai pe ei, pe mama lor”, introdus la cererea suporterilor musai că se apropie meciul cu Ungaria.

Poate că puţini ştiu că şi echipa Steaua are un imn oficial, special compus pentru echipă, nu ca făcătura aceea după Scooter. Niciodată, însă, nu s-a auzit cântat pe stadion, pentru simplul motiv că suporterii stelişti nu-l recunosc. Există şanse ca şi mult discutatul imn al echipei naţionale să fie auzit în viitor doar la concertele trupei Iris. Pentru tricolori, nu va fi nicio pagubă, deoarece echipa naţională are nevoie de multe, nu neapărat de un imn.