Toaletări

* Consolidare lexicografică. Sensul „a tăia crengile (uscate) din coronamentul arborilor sau arbuştilor în scop estetic sau de prevenire a accidentelor ce ar putea fi produse prin căderea crengilor” al verbului (a) toaleta este deja reţinut în dicţionare de cuvinte şi sensuri recente ale limbii române, pornind de la legiferări administrative. O concretizare sui-generis a operaţiei a fost ilustrată în articolul citat, dar, în diverse împrejurări, se ajunge la ceea ce regretata Tatiana Slama-Cazacu numea (în 2006) „batjocorirea” sau „desfigurarea” copacilor, prin curăţiri abuzive. În această privinţă, există un consens de evaluare; vezi, de ex., „toaletare-mutilare arbori” (/hotnews.ro/); „Arborii din Iaşi scapă de tăiere şi de mutilarea pe care edilii o numeau  toaletare” (/stiri.telem.ro/; aşadar, unii mai trag speranţe).

* Alte ipostaze. În împrejurări mai puţin publice, reflectate de tehnolecte şi de vorbirea familiară, verbul se foloseşte şi pentru a numi alte activităţi specifice. De exemplu, după reglementări din domeniul industriei alimentare, sub titlul „Pregătirea animalelor pentru tăiere” (a porcilor), aflăm că se impune „Toaletarea animalului în viu: curăţire mecanică şi spălare”; mai precis: „Toaletarea animalelor vii constă în curăţirea mecanică şi spălarea (duşarea) cu apă” (/scribd.com/; cf. „Tehnologiacărnii”). Dar, după franceză, se spune, şi la noi, că se face toaleta unui pacient pregătit pentru o intervenţie chirurgicală, de exemplu, de extirpare a apendicelui, sau (se spunea mai demult) a unui condamnat, în vederea execuţiei, supunându-l îmbăierii, tunzându-l şi schimbându-i veşmintele. Astăzi, elemente ale unei operaţii comparabile aparţin „serviciilor funebre”: în „ofertele” de „pachete funerare” sunt cuprinse beneficiile „Toaletare – spălat, îmbrăcat, bărbierit, aranjat; îmbălsămare” (/pompefunebrebucuresti.ro/).

* Performanţe. Dacă suntem preocupaţi de îngrijirea animalelor (şi „animăluţelor”) de companie, găsim adrese utile pentru „toaletarea căţeilor şi pisicilor” (/afacerilacheie.net/); atenţie: „Căţeii şi pisicuţele au nevoi speciale, iar una dintre acestea vizează toaleta săptămânală” (/csid.ro/). Succese de vârf pe terenul în cauză sunt consemnate cu satisfacţie: „Azi am fost cu Perdita (o căţeluşă) la coafor şi a fost cea mai cuminte de acolo. La final a primit nota 10 pentru cum s-a comportat de la doamna care a toaletat-o. Iar acum e incredibil de frumoasă!” (a scris o „vedetă”; /ziare.com/).

* Drumul lung către astăzi. Ca de obicei, pentru neologisme din limba română, totul porneşte de la franceză: toilette (diminutiv de la toile) a numit, iniţial, o bucată de pânză (fină), aşternută pe o comodă, pe care se ţineau ustensilele şi produsele utilizate pentru pieptănat, fardat, machiat şi parfumat. Noi am preluat însă celelalte semnificaţii ale franţuzismului, în următoarele direcţii: „mobilă, prevăzută cu o oglindă”, necesară preocupărilor amintite (cu descreşterea, autohtonă, ca nume pentru o simplă oglindă); „cabinet de toaletă” şi, eufemistic, „WC.” (cu reducerea, la ţară, la „toaleta” din fundul grădinii); „piesele de îmbrăcăminte şi obiectele de podoabă, pentru o anumită ocazie”. Pe vremuri, „doamnele distinse purtautoalete ce costau o avere” (/slatinadealtadata/), dar şi astăzi, la botezul fiicei unor „vedete”, „doamnele au sfidat frigul de afară şi şi-au scos din şifonier cele mai elegante toalete!” (/wowbiz.ro/).

* De la caz la caz. Faţă de fineţuri şi amenajări din domeniul gătelii, respectiv al igienei, lucrurile au devenit accesibile în ceea ce priveşte extensiile; de exemplu, toaletarea porcului consta, la ţară, în pârlirea, spălarea cu apă caldă şi frecarea epidermei acestuia, cu peria de podele (pentru a ne apropia de şorici!). Treaba se numea, popular, „grijirea” porcului şi ne întrebăm dacă francezii, fără intenţie glumeaţă, i-ar zice toilettage?! Dar francezii folosesc substantivul respectiv pentru a numi (atenţie!) retuşarea, într-o redacţie, a textului unui articol (cf. şi „Securitatea a toaletat documentele”; /paulgoma.com/).

* All-inclusive. Pe panta reabilitărilor de tot felul, nu ne mai miră că termenul răsare şi în discuţia despre dregerea unor scări (de la un taluz, totuşi!): „Eu aveam de făcut o toaletare a scărilor, trebuia să le reîntregesc şi să le dau o formă frumoasă…, dar nu pot să toaletez nişte scări care au gol de pământ dedesubt; ele stau în aer!” (/viata-libera.ro/). 

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi