Tragedie: doi muncitori au căzut în fântâna la care lucrau. Un pompier, cât pe ce să-şi piardă viaţa

luni, 10 august 2015, 01:58
3 MIN
 Tragedie: doi muncitori au căzut în fântâna la care lucrau. Un pompier, cât pe ce să-şi piardă viaţa
Unul a murit, celălalt este la Terapie Intensivă. Un pompier care intrase după ei s-a intoxicat cu monoxid de carbon

Un bărbat şi-a pierdut viaţa în timp ce lucra la o fântână în localitatea Ungheni. Victima, în vârstă de 30 de ani, lucra împreună cu un coleg, de 23 de ani, la o fântână în apropierea casei. Lucrarea nu era încă terminată, aşa că cei doi au intrat în puţ pentru a face ultimele finisaje. La scurt timp însă, celor doi muncitori li s-a făcut rău şi au căzut în apa acumulată în fântână.

Câţiva vecini au observat incidentul şi au alertat imediat autorităţile. La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Insectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, dar şi un echipaj SMURD. Pompierii au intervenit în cel mai scurt timp, iar cei doi bărbaţi au fost scoşi la suprafaţă. Din păcate, unul dintre ei îşi pierduse deja viaţa. “Din nefericire, pacientul a fost cel care a căzut primul, urmat de al doilea. Acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare”, a precizat dr. Gabriel Perianu, medic primar UPU Spital “Sfântul Spiridon”.

Corpul neînsufleţit al bărbatului de 30 ani a fost transportat la Institutul de Medicină Legală, pentru a fi stabilită cu exactitate cauza morţii. Din primele informaţii, se pare că, în momentul în care cei doi bărbaţi au început lucrul la fântână, în interiorul puţului ar fi dat de gaze toxice în timp ce tăiau o bară metalică. Din cauza monoxidului de carbon acumulat, cei doi şi-au pierdut cunoştinţa şi au căzut în apa rece. Ei nu purtau echipament de protecţie în momentul accidentului.

Medicii se luptă acum să salveze viaţa muncitorului în vârstă de 23 de ani, aflat în stare gravă. “Pacientul a fost adus la spital în stare gravă, a intrat în stop cardio-respirator, a fost resuscitat. Prezenta o intoxicaţie severă cu monoxid de carbon şi un politraumatism sever cu abdomen acut chirurgical, pentru că în cădere s-a lovit de pereţii fântânii. Prezenta de asemenea şi o hipotermie moderată. A fost internat la Clinica de Chirurgie I şi s-a intervenit în sala de operaţii. În momentul de faţă este internat la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă şi se fac eforturi pentru salvarea vieţii lui”, a explicat dr. Perianu.

De asemenea, în timpul intervenţiei de la Ungheni, un pompier în vârstă de 34 de ani venit în ajutorul victimelor, a suferit o intoxicaţie uşoară cu monoxid de carbon. El a fost tratat în Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului “Sf. Spiridon” şi apoi externat pentru a merge la domiciliu.

 

 

Comentarii