Caută 
5 MIN
\N
Dacă recentele propuneri emanate de Adunarea Generală a forului condus de Gino Iorgulescu nu vor fi reanalizate, se va mări simţitor discrepanţa dintre cluburile bogate şi cele sărace, iar calendarul competiţional se va aglomera la maximum.
Federaţia Română de Fotbal a însărcinat, mai demult, Liga Profesionistă de fotbal să elaboreze un nou sistem competiţional pentru Liga I, care să ţină cont şi de problematica eşaloanelor inferioare şi care în ultimă instanţă, FRF trebuie să-l valideze, să-l modifice sau să-l respingă. Liga Profesionistă este un organism cu oameni noi şi şef nou – toţi animaţi de cele mai bune intenţii, cel puţin până la proba contrarie. Numai că, vorba englezului, infernul este pavat cu bune intenţii şi au ieşit din Adunarea Generală a LPF nişte trăsnăi de care până şi copiii din emisiunile lui Virgil Ianţu ar rămâne perplecşi. Şi asta are o explicaţie: Liga are şefi noi, de intenţii nu mai vorbim, însă cei care ridică mâinile, y compris iau decizii, sunt tot vechii „investitori” ai fotbalului nostru. Tot un Argăseală, tot un Anghelache, tot un Mureşan ori Niculaie. Ceilalţi nu mai contează, fiindcă se schimbă de la an la an, în funcţie de prestaţiile, dar şi catastifele cluburilor pe care le reprezintă. Fostul şef, Mitică Dragomir, a ajuns o fantomă a trecutului, deşi trăieşte bine mersi, ca un paşă, din banii adunaţi cu sârg din zestrea fotbalului nostru. Dar iată că acum, după prăpăstiile emanate din faimoasa şedinţă de miercuri, temutul „Corleone” este din nou în centrul atenţiei, deşi nu mai are niciun fel de drept decizional în LPF.
Prima trăsnaie, legată de repartiţia drepturilor TV. Surprinzător pentru mulţi, în special pentru conu’ Mitică, a fost contractul de cedare a drepturilor TV pentru Liga I în anii 2014-2019 firmei malteze Inter Sky Broadcast, pentru o sumă de 27,5 milioane de euro pe sezon. Un contract mulţumitor pentru cluburi, care a ridicat prestigiul lui Gino Iorgulescu, dar durerile de cap au început în momentul împărţelii norocului. Cluburile mai mici doreau să se renunţe la grila de repartizare în funcţie de locurile din clasament, alea mari doreau o cotă cât mai mare, în funcţie de audienţa meciurilor respective, împacă-i, coane Gino! S-a găsit o soluţie de compromis, una mixtă între cea „comunistă” şi cea „capitalistă”, însă cluburile mari n-au vrut să audă şi ameninţă cu vânzarea separată a drepturilor direct către televiziuni. În acest punct de inflexiune, se iţeşte amintirea lui Dragomir. Aşa mafiot cum era, Mitică ştia foarte bine cum să stăpânească pe mahării de la cluburi, cu biciul şi cu bomboana. Vorbind aceeaşi limbă. Închizând un ochi, închizându-i pe amândoi, ajutându-i întru matrapazlâcuri la ananghie, Dragomir nu numai că şi-a câştigat autoritatea, ba chiar a ajuns să fie respectat de jungla pe care o păstorea. Gino Iorgulescu arată că nu poate ţine hăţurile în mâini şi, în acelaşi timp, se pare că nu poate evita un dezastru. Care dezastru? Păi, dacă ajung Steaua, Dinamo, Astra şi Petrolul (patru cluburi din proiectatul play-off) să-şi vândă meciurile separat, atunci din lăudatul contract al LPF se alege o biată hârtie neigienică, fără nicio valoare. Că doar n-au dat „maltezii” un purcoi de bani pentru a retransmite meciuri gen Concordia – Viitorul, ori Botoşani – Clinceni! Se va ajunge, probabil, şi prin tribunale, iar cele care vor suferi vor fi tot cluburile mai sărace, care trăiesc în majoritate din drepturile TV.
Trăsnaia numărul 2: Cupa Ligii. O competiţie utilă, demnă să umple pauzele de campionat datorate activităţii naţionalei, în care echipele au posibilitatea să-şi verifice în întregime loturile. Există asemenea Cupe în toată lumea. Însă câte ţări gratulează câştigătoarea unui asemenea surogat cu participări în Cupele Europene? În Europa sunt numai două, Anglia şi Franţa. Ori noi, pe lângă aceea că denaturăm Supercupa României (unde s-a mai văzut Supercupă fără echipa campioană?), trimitem în Europa învingătoarea dintre deţinătoarea Cupei României şi cea a Cupei Ligii! Echipele care dau mulţi jucători la naţională vor fi complet dezinteresate de această Cupă, cele mici o vor considera o belea în plus pe capul lor şi va ieşi un talmeş-balmeş indescriptibil!
În fine, „last but not least”, cum spune acelaşi englez, trăsnaia numărul 3, schimbarea sistemului competiţional. O altă idee desprinsă din pavelele bine intenţionate ale iadului. Babilonia cu licenţele-insolvenţele cerea imperios o reducere a numărului de echipe din Liga I, sistemul play-off/out, bine elaborat (nu ca experimentul din acest sezon din Liga a II-a), era o soluţie, dar cifra 14 se arată fatidică. O împărţire 7/7 între play-off şi play-out se confrunta cu aberanta situaţie ca o echipă să stea în ultima etapă decisivă, aşa că s-a ajuns la repartiţia 6/8, ceea ce defavorizează (aţi ghicit!) tot echipele sărace şi nu decongestionează deloc programul. Dimpotrivă: dacă până acum într-un sezon se jucau 34 de etape, în noul sistem vor trebui să fie 36 pentru play-off şi 40 pentru play-out. Iar Cupa Ligii arată exact ca bomboana de pe colivă pentru aceste ultime echipe.
Joi, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a dat de înţeles că nu agrează în totalitate propunerea Adunării Generale a LPF, exact din acelaşi motiv: discrepanţa de şanse dintre cei mari şi cei mici. Dacă la Liga Profesionistă, preşedinţii cluburilor mari fac legea, Comitetul Executiv al FRF şi, poate, Adunarea Generală au sau trebuie să aibă, o viziune mai largă asupra fenomenului. Din acest motiv, credem că, propunerile bizare ale Ligii nu vor trece. în această formă, de malaxorul federal.
