Tunisian prins beat la volan în zori de zi în zona Tudor Vladimirescu

marți, 23 februarie 2016, 02:56
1 MIN
 Tunisian prins beat la volan în zori de zi în zona Tudor Vladimirescu

Poliţiştii din Iaşi au prins în trafic, în zona Tudor Vladimirescu, un tunisian care conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.

Duminică dimineaţa, la ora 4.30, poliţiştii de la Biroul Rutier au oprit în trafic pe bulevardul Mangeron din municipiul Iaşi un autotu­rism la volanul căruia se afla Amine B., de 25 de ani, din Tunisia. Acesta a fost testat cu alcooltestul, care a arătat o concentraţie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe nu­mele acestuia a fost deschis un dosar penal pentru infracţiunea de conducere sub influenţa alcoolului.

Tot duminică, poliţiştii de la Serviciul Rutier au organizat o acţiune în care au dat 214 sancţiuni contravenţionale în va­loare de 55.445 lei, din care 136 au fost pentru depăşirea vitezei legale. În acelaşi timp, au reţinut şapte permise de conducere şi două certificate de înmatriculare.

„Dănuţ C., de 43 de ani, din municipiul Iaşi, în timp ce conducea un autoturism prin localitatea Leţcani, a fost depistat de aparatul radar circulând cu viteza de 105 km/h/ A fost sancţionat cu amendă în valoare de 2.100 lei iar permisul de conducere a fost suspendat pentru 90 de zile“, a precizat Mădălin Ţăranu, comisar în cadrul Poliţiei.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii