UMF Iaşi omagiază 125 de ani de la naşterea patronului spiritual – Gr. T. Popa

miercuri, 26 aprilie 2017, 01:50
2 MIN
 UMF Iaşi omagiază 125 de ani de la naşterea patronului spiritual – Gr. T. Popa

Inedit: la una din conferinţe vor fi prezentate şi scrisorile care au fost realizate în cea mai neagră perioadă a vieţii sale: când se ascundea de comunişti în subsoluri.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi îşi celebrează patronul spiritual pe 1 mai, când se împlinesc 125 de ani de la naşterea savantului Grigore T. Popa. Pentru a marca această zi, instituţia de învăţământ superior medical va organiza o serie de manifestări care vor avea loc joi, 4 mai, de la ora 17.30, în Aula „George Emil Palade“. Evenimentul va debuta cu o conferinţă – „Grigore T. Popa – Dragostea în interbelic“, susţinută de dr. Richard Constantinescu, cadru didactic al UMF Iaşi la disciplina Istoria Medicinei.

Conferinţa va avea ca temă corespondenţa savantului cu soţia sa, Florica, şi va prezenta setul de scrisori trimise în timpul Primului Război Mondial, apoi cele scrise în perioada în care Grigore T. Popa a ajuns cu o bursă Rockefeller în America, între 1925 – 1926. Mai mult, la conferinţă vor fi prezentate şi scrisorile care au fost realizate în cea mai neagră perioadă a vieţii sale, când se ascundea de comunişti în subsolul Institutului de Anatomie din Bucureşti. În aceeaşi zi este programat vernisajul expoziţiei documentare „Grigore T. Popa“ în holul central din faţa Aulei „George Emil Palade“, care va cuprinde fotografii şi documente care nu sunt foarte cunoscute publicului larg.

În fine, ultimul eveniment va fi lansarea unui volum intitulat „Pericolul neisprăviţilor“, care face parte din seria de autor „Grigore T. Popa“, ce este iniţiată şi coordonată de către dr. Richard Constantinescu. „Sunt texte din perioada 1914 – 1940 scrise de Grigore T. Popa în diverse publicaţii dar şi un text nepublicat «Pentru ce vă ucideţi» scris după încetarea Primului Război Mondial. Cel din 1914 reprezintă debutul său publicistic în revista «Neamul românesc» a lui Nicolae Iorga. Cele mai multe articole sunt din revista pe care el a coordonat-o «Însemnări ieşene»“, a declarat dr. Richard Constantinescu. La această ultimă conferinţă, cuvântul înainte îi aparţine lui Theodor Paleologu şi prefaţa este semnată de scriitorul ieşean Liviu Antonesei, care va prezenta şi volumul alături de prof.dr. Ostin Mungiu.  

 

 

Comentarii