De Sănătate

Punem punctul pe știi

Un bărbat de 72 de ani a murit din picioare, sub privirile trecătorilor, în Copou

sâmbătă, 31 decembrie 2016, 02:52
1 MIN
 Un bărbat de 72 de ani a murit din picioare, sub privirile trecătorilor, în Copou

Un bărbat care circula alaltăieri în jurul prânzului pe bulevardul Carol, în Copou, a căzut din picioare şi a murit sub privirile trecătorilor. 

Persoana care a sunat la 112 pentru ajutor a relatat pe pagina personală de Facebook că intervenţia echipajului medical de la SAJ Iaşi a lăsat de dorit, în condiţiile în care a sosit la locul solicitării abia după al treilea apel. Totuşi, potrivit SAJ Iaşi, ambulanţa a ajuns pe bulevardul Carol în mai puţin de 10 minute. „Ora de intrare a primului apel la serviciul de ambulanţă a fost 12.42 pentru un pacient cu sângerare, cu un traumatism cranio-cerebral. La ora 12.45 a plecat  echipajul nostru, şi la ora 12.50 a ajuns la locul solicitării. Ulterior, la 12.48, a mai fost un apel pentru acelaşi pacient, persoana care a sunat precizând că acesta nu mai respiră. Astfel, a intervenit şi un echipaj de terapie intensivă de la SMURD, care a ajuns la locul solicitării la 12,50. S-a încercat resuscitarea bărbatului de către colegii de la SMURD, dar, din păcate, nu a fost salvat. Din punctul nostru de vedere, echipajul SAJ a ajuns la locul solicitării într-un timp corect, având în vedere că cel mai scurt timp într-o intervenţie standard este de 15 minute“, a arătat dr. Florin Agapi, director SAJ Iaşi. Bărbatul care şi-a pierdut viaţa avea 72 de ani, avea familie, şi era din Iaşi.

Comentarii