Un duşman al poporului, versiunea feministă

Caracterele puternice ale lui Ibsen sunt, în noua versiune, femei, fără a fi vorba de travesti. Iată caracterele, în ordinea tăriei lor: Martha – cu un A (poate de la ”adevăr”) străbătând ca o săgeată un cerc, pe spatele bluzei de trening, subminând autoritatea, de la primar până la guvernanţi, Petra – abulică în halat albastru şi cu bonetă sau exasperată de situaţia fără ieşire, acţionând haotic, primăriţa-western, Aslaksen – cu haina de blană sintetică, pe spatele căreia scrie ”FAL$” cu spray pentru graffiti de culoare roşie,  Hovstad – cu tricou imprimat cu ”New York” şi fotă tradiţională etc. De altfel, acestea sunt succint introduse de Ioana Flora la început, când se face trecerea de la spectacol la performance.

Dr. Martha Stockmann, nonconformistă până la capăt, dedicată ”cauzei”, are o misiune reală: dezvăluirea faptului că apele băilor din oraş sunt infestate şi că sistemul de ţevi trebuie modificat, operaţie considerată prea costisitoare de autorităţi, şi de aceea ignorată. Pentru ea, ”corupţia ucide”, ”bani-moarte” şi ”moarte în apă” nu sunt simple lozinci; Ioana Flora o interpretează pe Martha încolţită de autorităţi şi trădată de aşa-zisa presă liberă, într-un tur de forţă şi elan. Sora Marthei, Petra (Ilinca Manolache) e o profesoară idealistă, o voce dinspre viitorul utopic, când susţinătorii corupţiei au fost anihilaţi, vocea din umbră a surorii ei, de partea adevărului şi a dreptăţii. Dna primar Stockmann (Emilia Dobrin), verişoara Marthei, e reprezentanta autorităţilor pentru care banii sunt mai importanţi decât îmbolnăvirea oamenilor sau decât moartea unor copii nevinovaţi, manipulând opinia publică prin atragerea presei de partea ei şi înăbuşirea protestului iniţiat de Martha. Aslaksen (Mihaela Rădescu), patroana tipografiei, mai deţine şi alte funcţii, aflate în conflict de interese atunci când se pune problema schimbării sistemului de ţevi (proprietara unei firme de instalaţii industriale, dar şi preşedinta Uniunii micilor proprietari), ceea ce o face un caracter ingrat ce trece dintr-o tabără în cealaltă (mai întâi, îi oferă Marthei ajutorul nesolicitat şi ipocrit, ulterior trecând de partea primarului), după cum îi dictează propriile interese. Domnişoara ziaristă Hovstad (Cătălina Bălălău), iubitul/ iubita Petrei, care iniţial era mai convinsă decât Martha însăşi de necesitatea publicării raportului de toxicitate, cedează nervos în faţa antagonismului implicând autorităţile, mass-media, sponsorii şi societatea civilă, deoarece e convinsă de primar să o susţină pe Aslaksen, încălcându-şi deontologia profesională, trădând drepturile cetăţeanului de a fi informat corect, punând micul confort personal mai presus de principii.

Dintre mijloacele inedite de care se face uz în performance reţin, în ceea ce priveşte relaţiile dintre personaje: duelul vocal dintre Hovstad şi primăriţă la microfon, reflectând conflictul de fond dintre nevoia de idei (soluţii) sau de bani (”pentru ca ideile să fie puse-n practică, avem nevoie de bani”, dna primar); includerea tehnicii interviului în scenariu (Hovstad-Martha); dialoguri indirecte la microfon, în aliniament, fără a se privi, cu spatele la public (Martha-Aslaksen); lupta voluptoasă, corp la corp dintre Petra şi Hovstad. Soluţiile sunt ingenioase: mişcare scenică, însoţită de sonorizare angoasantă şi jocuri de lumini psihedelice; intervenţii vocale la microfon cu mesaje de importanţă vitală (”băile sunt otrăvite”); adresări directe înspre public; alternarea rolurilor de actor/ spectator între performeri; recitarea scenariului la vedere, simultan cu executarea acestuia, folosirea vocilor înregistrate; expunerea rezultatelor unui minisondaj în timp ce Martha îşi blindează corpul cu dinamită; ieşiri din rol, îngroşări intenţionate, lucrul la vedere cu DJ-ul. Recuzita este la fel de ingenioasă: masa multifuncţională, de epocă, apoi evidenţiind instalaţia de ţevi şi parchetul, portavoce, pistol cu jet de apă, măşti chirurgicale etc.

Inamicul poporului e una dintre cele mai complexe montări ale Ioanei Păun, dinamică, actuală, la limita dintre teatru modern (joc actoricesc dramatic, roluri de compoziţie groteşti – reprezentantele consiliului, estetica frapantă prezentă în scenografie şi costume, muzică live, mişcare scenică, proiecţie) şi performance (dinamitarea prejudecăţilor publicului şi a convenţiei teatrale). Publicul reprezintă totodată opinia publică şi societatea civilă. Scenariul ibsenian este racordat la realităţi contemporane: aerul şi apa dintr-un oraş din România sunt poluate cu formaldehidă, o substanţă cancerigenă, folosită pentru fabricarea parchetului (inclusiv a celui folosit în performance, după cum i se comunică spectatorului, sub ochii căruia e demontat). Opinia publică este manipulată de autorităţi prin intermediul fricii ori a speranţei. Finalul spectacolului accesează temerile, pentru a ne elibera şi şochează, pentru a ne trezi. Se solicită îndepărtarea copiilor (viitorul/ speranţa) de părinţii incapabili să provoace schimbări sociale majore. Realmente toxică e paralizia mentală în faţa corupţiei şi a nedreptăţilor.

(Inamicul poporului, după Henrik Ibsen, regia: Ioana Păun, scenografia şi muzica live: Cătălin Rulea, texte: Smaranda Nicolau, mişcarea scenică: Carmen Coţofană, documentare: Laura Ştefănuţ, asistent de regie: Cristian Gheorghe, distribuţia: Ioana Flora, Ilinca Manolache, Emilia Dobrin, Mihaela Rădescu, Cătălina Bălălău, Teatrul Mic şi ARPAS, premiera: 30 septembrie 2015, aparţinând proiectului Surorile Heddei. Susţinerea femeilor artist în teatrul din România şi Estul Europei)

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi cronicar de artă teatrală (membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru – Secţia Română)