Un monument al Iaşului stă să cadă: Crucea lui Ferentz s-a fisurat chiar la bază (FOTO)

luni, 27 ianuarie 2014, 02:50
2 MIN

Crucea lui Ferentz de pe malul Nicolinei stă să se prăbuşească. Monumentul, vechi de aproape 300 de ani, s-a fisurat în apropiere de baza sa, crăpătura înconjurând tot trunchiul crucii. „Situaţia este îngrijorătoare, mai ales că nu ştim cât de adâncă este crăpătura. Sperăm să fi rămas «inima» întreagă, pentru că altfel se poate prăbuşi în orice moment. Şi aşa este într-o stare jalnică, la un cutremur putând să cadă”, a declarat şeful Direcţiei Judeţene de Cultură, Virgil Băbîi.

Conform acestuia, finanţarea lucrărilor de restaurare a monumentului ar putea fi făcută cu fonduri alocate de guvernul norvegian Ministerului Culturii. „Crucea va fi luată din amplasamentul actual şi dusă la Facultatea de Construcţii pentru refacere. Va fi amenajat un postament de lemn şi se va lucra la restaurare. Ne gândim să introducem o tijă metalică pentru a ţine unite fragmentele. De asemenea, va trebui refăcut braţul lipsă al crucii”, a spus Băbîi. Monumentul a fost vandalizat în 2010, unul din braţe fiind distrus.

Crucea lui Ferentz marchează locul în care au fost îngropaţi în ianuarie 1717 câteva sute de soldaţi austrieci şi moldoveni, care încercaseră să îl captureze pe domnitorul Moldovei, Mihai Racoviţă. Trupele lui Racoviţă, susţinute de 2.000 de tătari, au înfrânt corpul austriac, condus de François (Ferentz) Ernau. Capturat în luptă, acesta a fost decapitat, iar moldovenii trădători, spânzuraţi.

Comentarii