Un sfânt de la Iaşi

După un proces care a durat aproape 18 ani, Papa Francisc, liderul spiritual al Bisericii Catolice, a semnat la sfârşitul lunii octombrie decretul de beatificare pentru a-l aduce pe fostul episcop ieşean Anton Durcovici în rândul sfinţilor, la rangul de Fericit. Episcopul devine astfel primul ieşean din rândul Fericiţilor români şi singurul din Moldova. „Este o mare bucurie această veste care a venit din partea Sfântului Scaun, care l-a recunoscut astfel pe martirul Anton Durcovici. Este o confirmare a faptului că au existat şi în zona aceasta oameni care au murit pentru credinţa lor, în frunte cu fostul episcop. Desigur că au fost mai mulţi şi pe rol avem mai multe cauze studiate, tot martiri din perioada persecuţiei comuniste sau alţii care au dus o viaţă în slujba lui Dumnezeu“, a declarat pr. Cornel Cadar, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Romano-Catolice din Iaşi.

Mort în numele credinţei

Astfel, comunitatea catolică din România va avea, după beatificarea lui Vladimir Ghica de la sfârşitul lunii august, un nou motiv de sărbătoare. Conform prof.dr.pr. Wilhelm Dancă, ce a fost timp de 10 ani rector al Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi şi este în prezent decanul Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din Bucureşti, recunoaşterea aceasta este una a întregului popor român, indiferent de confesiune. „Pentru credinţa noastră în Dumnezeu şi în prezenţa Lui în istorie, în evenimentele istorice, este foarte importantă această reunoaştere a vieţii episcopului ca fiind una sfântă şi terminată glorios din punct de vedere spiritual, al morţii în numele credinţei. Este o victorie, dacă vreţi, asupra tuturor acelor care pun sub semnul îndoielii lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu în istorie“, a declarat Wilhelm Dancă.

Acesta mai precizează că o astfel de recunoaştere vine direct şi în slujba Bisericii Catolice, care a fost, precum şi celelalte culte şi confesiuni, supusă „prigoanei comuniste şi bolşevice de la începutul instaurării regimului. Totodată, lumea a trecut prin momente dificile de încercare, de suferinţă, de teamă, de frică, şi acum acele momente au devenit un fel de teologie vie, trăită, şi nu scrisă, de către oameni sfinţi precum Anton Durcovici. Aceste momente devin modele de inspiraţie pentru noi, modele ale unei vieţi eroice, spiritual vorbind. Acesta este pentru noi un far luminos pe un munte, de unde ne ajută să rămânem pe calea spre Dumnezeu.“

Un dosar amplu, un proces de 18 ani

Munca pentru întocmirea dosarului de beatificare a fost una laborioasă care a început, oficial, pe 25 octombrie 1995 prin numirea unui postulator, care să pledeze pentru cauza episcopului, în persoana părintelui Alois Fechet. Etapele s-au succedat apoi cu greutate, întocmirea dosarului în România durând aproximativ doi ani de zile, acesta fiind trimis pe 11 septembrie 1999 de către Episcopia Romano-Catolică din Iaşi la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor. De acolo, noul postulator care să susţină cauza în faţa comisiei de la Vatican este numit părintele Anton Lucaci, care este schimbat în 2009 cu preotul Isidor Iacovici. Iar în 2010, la 15 ani de la iniţierea procedurii de către dieceza ieşeană, s-a rupt sigiliul documentelor la Vatican şi a început munca de cercetare de acolo, care s-a finalizat luna trecută, prin semnarea decretului de beatificare de către însuşi Papa Francisc.

„O piedică în drumul spre socialism“

Episcopul Anton Durcovici s-a născut la 17 mai 1888 în Austria, iar la Iaşi a venit la vârsta de şase ani. După o activitate care l-a purtat prin toată România şi până la Roma (cu studiile), acesta este numit episcop de Iaşi, la 30 octombrie 1947. Doi ani mai târziu, pentru luptele şi opoziţia făţişă faţă de regimul care începea să pună stăpânire pe ţară, acesta a fost arestat şi dus alături de alţi deţinuţi politici la Jilava şi apoi la Sighetu Marmaţiei. În notele informative care i s-au realizat se precizează că acesta a fost considerat a fi duşman al regimului şi coordonator al rezistenţei anticomuniste. Motivul pentru care a fost propusă arestarea sa de către Securitate este că ar fi fost „o piedică în drumul spre socialism“.