Unde e stânga?

luni, 13 martie 2017, 02:50
1 MIN
 Unde e stânga?

Fireşte, nu în Parlament. Şi nici prin partide politice în general. Dar termenul e mai degrabă înşelător – „dreapta” şi „stânga” sunt cuvinte care simplifică excesiv realitatea şi care ne închid într-un dualism iluzoriu. 

„Dreapta” e, de fapt, o colecţie de credinţe şi doctrine dintre care unele sunt reciproc incompatibile: avem conservatori anti-nazişti, de exemplu, sau libertarieni în conflict cu creştin-democraţii.

La fel şi „stânga”: există şi o stângă anticomunistă (destul de puţin vizibilă în România), după cum există şi versiuni ale stângii care se opun tuturor variantelor de socialism.

Dacă ne orientăm după valori, lucrurile nu devin mai simple. Libertatea individuală, de exemplu, este fără îndoială o valoare centrală a unor curente în general asociate dreptei. Dar ea e o valoare centrală şi pentru curente în general asociate stângii.

La fel, egalitatea pare o valoare mai degrabă „de stânga”. Dar există curente şi doctrine considerate „de dreapta” pentru care egalitatea e o valoare importantă. Democraţia şi drepturile omului pot fi apărate cu aplomb atât dinspre stânga, cât şi dinspre dreapta – după cum avem curente de stânga şi de dreapta profund ostile democraţiei şi drepturilor omului.

Lumea e în realitate multicoloră, nu doar bicoloră aşa cum o descriu cei grăbiţi. Iar dacă aşa stau lucrurile, a căuta „stânga” sau „dreapta” e un demers mai degrabă inutil. Adevărata Stângă şi Adevărata Dreaptă sunt ficţiuni.

Poate ar fi mai util dacă am împărţi curentele politice în funcţie de presupoziţiile lor despre lume. Pentru unele, lumea e deschisă, un mănunchi de posibilităţi în continuă actualizare, aşa încât ideea însăşi de transgresiune îşi pierde sensul. Pentru altele, lumea are o identitate definită, e mereu închisă în nişte graniţe inteligibile, aşa încât transgresiunile – mai ales cele bruşte – nu sunt tolerate. Haideţi să numim „progresiste” curentele din prima categorie şi „conservatoare” pe cele din a doua.

Ambele viziuni despre lume pot fi incluzive sau divizive, libertare sau autoritare – dar ele rămân mereu distincte: lumea este fie deschisă, fie închisă. Fiecare dintre cele două categorii mari se împart astfel în câte patru subspecii: autoritar şi diviziv, autoritar şi incluziv, libertar şi diviziv şi, în fine, libertar şi incluziv.

Conservatorismul lui Disraeli, de exemplu, este mai degrabă autoritar şi incluziv, pe când cel al lui Burke este libertar şi mai degrabă diviziv – dar ambele sunt forme de conservatorism în sensul precizat mai sus.

La fel, marxism-leninismul este autoritar şi diviziv, la fel ca majoritatea versiunilor de socialism muncitoresc; diferitele versiuni de liberalism sunt fie libertare şi divizive, fie libertare şi incluzive; majoritatea versiunilor de socialism democratic sunt libertare şi incluzive, şi toate versiunile de anarhism sunt libertare şi incluzive – dar, în ciuda diferenţelor semnificative dintre ele, cu toate sunt forme de progresism în sensul că presupoziţia lor fundamentală este aceea că lumea e deschisă.

Şi atunci, unde sunt progresiştii? Cum am spus la început, nu în partide. Partidele politice de la noi cred, toate, că lumea românească e una închisă, cu graniţe identitare clare (fie ele etnice, sexuale, de status şi aşa mai departe). Ideea însăşi de lume deschisă le sperie. Nu aşa au stat lucrurile mereu – dar astăzi, din păcate, aşa stau. Dacă în Occident majoritatea partidelor sunt progresiste (în sensul credinţei într-o lume deschisă), noi nu avem decât partide conservatoare.

De aici nu rezultă că partidele româneşti ar fi toate autoritare sau divizive: PSD, de exemplu, a fost de la bun început un partid conservator, mai degrabă autoritar şi incluziv, iar PNL, deşi s-a transformat în ultimii ani într-un partid conservator, a rămas în continuare mai degrabă libertar şi diviziv. Dar, cum spuneam, indiferent de subspecie, toate partidele din România sunt astăzi conservatoare: toate presupun o lume închisă, predefinită. Toate, inclusiv cele noi, care militează pentru reformă.

Progresismul e de găsit, la noi, în diferitele sale subspecii, exclusiv în zona societăţii civile. Îl găsim la CriticAtac, la recent înfiinţata platformă Demos, la toate grupurile formale şi informale care militează pentru drepturile omului (în general, sau doar pentru anumite drepturi, precum dreptul la locuire, drepturile romilor, ale femeilor sau ale persoanelor LGBT ş.a.m.d.). Pe scurt, îl găsim mai ales în zona urbană şi în afara politicii.

De unde şi senzaţia tot mai acută de ruralizare şi de învechire a politicii româneşti.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist 

Comentarii