Unde sunt – şi de ce (II)

Rezultatul, neaşteptat pentru mine atunci când am pornit la drum, a fost despărţirea mea completă şi iremediabilă de libertarianism atât în versiunea lui anarho-capitalistă, cât şi în cea minarhistă.

Mi-am publicat în mai multe rânduri rezultatele cercetării. Textele mai lungi – şi deci cumva mai substanţiale – sunt „Libertarianismul. O promisiune problematică”, „Ordinea capitalistă” şi, relativ recent, „Scrisoare către prietenii mei libertarieni”. Am produs şi texte mai scurte, în care analizam punctual diferite aspecte ale doctrinei libertariene (mitul privatizării, mitul etalonului-aur, diferenţa dintre liber schimb şi liberă concurenţă, caracterul nenatural, deci „agresiv” în termeni libertarieni al universalizării liberei concurenţe, examinarea de situaţii în care libera concurenţă duce la rezultate contrare celor anticipate, deosebirea dintre libertatea economică în sens liberal şi libertatea economică în sens conservator ş.a.m.d.).

Pe scurt, aşa cum nu am acceptat libertarianismul din motive oportuniste, nici nu am renunţat la el din oportunism. Şi tot timpul mi-am făcut publică atât opţiunea teoretică, cât şi argumentele în favoarea ei, astfel încât oricine să mă poată urmări, să ştie în ce punct mă aflu şi de ce anume sunt tocmai în acel punct. Mi se pare o chestiune de onestitate intelectuală obligatorie pentru orice filosof.

Aşa am ajuns astăzi la punctul din care plecasem în 1992, dar în posesia unei teorii a liberalismului mult mai rafinată decât cea iniţială şi capabilă să răspundă coerent şi la întrebarea „de ce e nevoie de stat – şi, în genere, de spaţiu public”.

Prin urmare, astăzi sunt:

– liberal din punct de vedere economic: cred în necesitatea liberei concurenţe şi a dreptului la iniţiativă economică, în necesitatea unor mecanisme anti-trust şi anti-monopol, în protecţia drepturilor consumatorului şi în menţinerea echilibrului între veniturile din capital şi veniturile din muncă;

– liberal din punct de vedere politic: cred că orice formă de putere trebuie disipată pentru a nu deveni autoritară, de unde necesitatea multipartitismului, dar şi a elementelor de democraţie participativă şi a unei pieţe politice fără bariere; cred că puterea economică, religioasă sau ideologică au potenţialul de a se transforma foarte uşor în putere politică, aşa încât trebuie construite mecanisme prin care o astfel de transformare să nu poată avea loc (inclusiv mecanisme de disipare a puterii economice sau religioase);

– liberal din punct de vedere social: cred în necesitatea garantării şi extinderii drepturilor sociale, astfel încât să putem trăi cu toţii într-o societate incluzivă şi tolerantă;

– şi, în fine, liberal din punct de vedere civic: cred că fiinţele umane au o dublă natură, publică şi privată, că oamenii locuiesc atât spaţiul privat, cât şi cel public şi că, în consecinţă, existenţa instituţiilor publice şi a practicării virtuţilor cetăţeneşti sunt la fel de importante pentru oameni ca şi instituţiile şi întâmplările din sfera privată; cred că încercarea de a privatiza spaţiul public sau de a naţionaliza spaţiul privat provoacă dezastre.

La toate astea adaug anti-autoritarismul meu funciar, deci preferinţa pentru organizare şi colaborare pe orizontală, în detrimentul organizării pe verticală. Plus o evidentă şi constantă simpatie faţă de avangardism. În limbajul de azi, perspectiva pe care o susţin e numită liberal-progresistă, dar mie mi se pare că formula „liberal progresist” e un pleonasm.

Cam aici sunt azi, aşadar, şi astea sunt motivele pentru care mă aflu în acest punct. Dacă, la un moment dat, premisele teoriei mele de acum a liberalismului mi se vor părea discutabile sau chiar greşite, nu voi ezita să o spun şi să-mi continui căutarea filosofică a unei lumi bune.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist