Raportul rectorului după un an de mandat

Universitatea Tehnică este pe primul loc în Iaşi la articole ştiinţifice publicate

sâmbătă, 08 aprilie 2017, 01:50
2 MIN
 Universitatea Tehnică este  pe primul loc în Iaşi la articole ştiinţifice publicate

Rectorul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iaşi (TUIAŞI) şi-a prezentat raportul de activitate, după primul său an de mandat, în cadrul unei şedinţe festive a Sena­tului. Prof. univ. dr. ing. Dan Caş­caval a prezentat realizările universităţii, dar şi planurile pentru anul viitor, subliniind faptul că reuşitele nu sunt doar ale sale, ci a întregii echipe de la conducerea TUIAŞI.

„Am dorit să depăşim formalismul prezentării în faţa Senatului a rezultatelor ultimului an, fiindcă la aceste rezultate au contribuit practic toţi colegii mei, atât din zona didactică cât şi din zona administrativă. De aceea merită să fie prezentat în faţa unei comunităţi mult mai largi şi mă bucur că aţi răspuns invitaţiei noastre“, a spus prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval. La evenimentul care a avut loc în Aula Universităţii Tehnice din Copou au participat membri ai corpului didactic, academic, dar şi studenţi de la TUIAŞI. În cadrul prezentării, rectorul a expus o parte dintre schimbările la nivel de structură a universităţii tehnice.
 
Pe plan didactic a specificat faptul că numărul de studenţi a crescut la studiile de licenţă şi doctorat şi s-au acredidat trei noi specializări la studiile de licenţă. Cu toate acestea, rectorul şi-a arătat îngrijorarea în ceea ce priveşte numărul de teze doctorale finalizate anul trecut. Chiar dacă numărul de teze doctorale susţinute anul trecut a fost mic, rectorul a scos în evidenţă faptul că cercetarea nu a avut de suferit. Astfel, Dan Caşcaval a arătat că, în clasamentul SCImago, TUIAŞI se află pe poziţia a IV-a la nivel naţional şi ocupă prima poziţie în Iaşi, cu peste 1.000 de lucrări ştiinţifice publicate, dintre care 700 în reviste de importanţă internaţională. Rectorul a mai prezentat şi o parte dintre lu­crările realizate în campusul din Tudor Vladimirescu, dar a vorbit şi despre construcţia căminului finanţat de către Guvern prin Compania Na­ţională de Investiţii.

Şedinţa festivă de vineri a fost prezidată de preşedintele forului academic prof. univ. dr. ing. Doru-Adrian Pănescu, care a pezentat şi acesta un raport al hotărârilor luate de către Senatul universităţii, iar în încheierea şedinţei festive a luat cuvântul şi prof. univ. dr. ing. Daniel Condurache, prorector responsabil cu informatizarea şi comunicaţiile digitale la TUIAŞI, care a încercat să schimbe stereotipurile în care sunt încadraţi, de regulă, inginerii. Astfel, acesta a arătat că trecem printr-o schimbare de paradigmă, iar profesorii trebuie să se adapteze, măcar într-o mică măsură, la schimbările care apar într-o societate. La manifestare a fost prezent şi primarul Iaşului, Mihai Chirica, care i-a oferit rectorului Dan Caşcaval o diplomă de excelenţă în educaţie. 

 

 

Comentarii