Unul dintre membrii clanului Corduneanu a fost găsit la Milano şi adus escortat în ţară

vineri, 05 mai 2017, 11:28
2 MIN
 Unul dintre membrii clanului Corduneanu a fost găsit la Milano şi adus escortat în ţară

Unul dintre membrii clanului Corduneanu, Iulian Bogdan Leca, a fost adus din  Italia în ţară, de o escortă a Poliţiei Române, după ce a fost dat în urmărire internaţională pentru trafic de droguri de mare risc, potrivit unui comunicat transmis vineri de IGPR.Leca a fost preluat din Milano de o escortă din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională şi transportat la Iaşi. El a fost dat în urmărire internaţională după ce pe numele său a fost emis un mandat european de arestare.

"Bărbatul a fost condamnat, de instanţa  Tribunalului Cluj, la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni de închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de droguri de mare risc şi o infracţiune de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat. Ca urmare a schimbului de date şi  informaţii furnizate cu autorităţile italiene, prin intermediul Biroului SIRENE — CCPI, s-a reuşit depistarea lui în Italia. Curtea de Apel din Turin (Italia) a dispus predarea acestuia către autorităţile române, dar aceasta a fost amânată până la finalizare a executării pedepsei cu închisoarea la care a fost condamnat în Italia", se arată în comunicatul de presă.

În octombrie 2004, membrii clanului Corduneanu au fost reţinuţi pe motiv că gruparea aducea droguri din Occident pentru a le comercializa în ţările baltice şi în zona Moldovei. În 2005, Costel Corduneanu, fraţii săi Vasile şi Florin precum şi alte şapte persoane, printre care şi Iulian Bogdan Leca, au fost trimişi în judecată pentru trafic de droguri. Spre deosebire de locotenenţii lor, Costel Corduneanu, capul grupării, a fost achitat de Tribunalul Cluj, pe motiv că faptele nu există. Acelaşi motiv a fost invocat şi în cazul fratelui lui Costel Corduneanu, Vasile Călin, care pentru a nu fi prins şi-a schimbat numele de Corduneanu şi l-a preluat pe cel al soţiei sale. 

Comentarii