(UPDATE) Un nou accident mortal cu şoferul beat pulbere. Un BMW a ajuns pe contrasens

joi, 30 martie 2017, 01:58
2 MIN
 (UPDATE) Un nou accident mortal cu şoferul beat pulbere. Un BMW a ajuns pe contrasens

Acesta a avut loc aseară la Voroveşti, lângă Iaşi.

UPDATE:

„La data de 29 martie a.c., în jurul orei orei 18.00, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi prin 112, despre faptul că pe str. Principală, din localitatea Voroveşti, comuna Miroslava s-a produs un accident rutier, soldat cu victime omeneşti.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, a rezultat că un bărbat, de 41 ani, din com. Horleşti, în timp ce conducea unautoturism pe DC 27, pe fondul neadaptării vitezei şi al consumului de băuturi alcoolice, într-o curbă la dreapta, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, ar fi pătruns pe sensul opus de mers şi ar fi acroşat un pieton, de 70 ani, care s-ar fi deplasat pe partea carosabilă.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic rezultatul fiind de peste  0,40 mg/l  alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre de sânge, în vedereastabilirii cu exactitate a alcoolemiei. 

Cadrele medicale au constatat decesul pietonului.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 30 martie a.c.,  persoana bănuită de comiterea faptelor a fost reţinută  pentru 24 ore, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi cu propuneri legale. Bărbatul a fost introdus în Arestul I.P.J. Iaşi. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situaţii de fapt”, se specifică într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean.

ȘTIRE INIȚIALĂ:

Un cumplit accident de circulaţie a avut loc ieri după-amiază în satul Voroveşti din comuna Miroslava, un pieton care circula pe marginea drumului fiind lovit de o maşina.

Şoferul vinovat, care se afla la volanul unui autoturism de teren BMW, era băut. El a fost testat cu aparatul alcoolscopic şi avea o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, concentraţie care, în sânge, este de regulă dublă.

Martorii susţin că BMW-ul a ajuns pe contrasens, iar aici a lovit un pieton care circula regulamentar pe marginea drumului. Ambulanţa sosită la faţa locului nu a putut decât să constate decesul pietonului.

Comentarii