USL, aripa îndoită

Este un adevăr evocat de toate sondajele de opinie, dar care apare tot mai des şi în declaraţiile ritoase ale pesediştilor. În acest moment, susţinerea electorală pentru PSD, la nivelul întregii ţări, a ajuns să fie de două ori mai mare faţă de cea pentru PNL. Iar distanţa dintre cele două partide continuă să crească. Fără nici o îndoială, formaţiunea lui Ponta a devenit personajul principal din Uniunea Social Liberală.

Nici un scandal din ultimele optsprezece luni de pe scena politică nu a făcut bine liberalilor. Când Ponta a acceptat coabitarea cu Băsescu, premierul a punctat la imagine, în timp ce PNL a picat de fraier. Când Crin a început să-i surâdă la rândul său şefului statului, liberalii au fost acuzaţi de trădarea idealurilor revoluţiei bunului simţ.

În conştiinţa colectivă, PNL nu şi-a justificat încă pe deplin alegerile politice de până acum. Declaraţiile dure făcute de-a lungul ultimilor ani de către liberali importanţi la adresa lui Traian Băsescu (“deconspirat” drept comunist, securist, scelerat, nebun, alcoolic, bolnav incurabil etc.) le-a lăsat puţin spaţiu de manevră. În acest context, singura opţiune politică viabilă părea parteneriatul cu PSD. Atunci, de ce atâtea certuri între cele două partide şi între cei doi lideri, de vreme ce Băsescu era taxat drept unicul scandalagiu? Culmea este că toate aceste neînţelegeri dintre liberali şi pesedişti nu pornesc de la vreo luptă de idei pe marginea marilor proiecte de modernizare a României, ci de la lacunele de caracter ale politicienilor implicaţi. În realitate, nici Ponta şi nici Crin nu-s mai breji decât Băsescu.

De fapt, Crin Anonescu a devenit victima propriilor manevre. Între cele două tabere care l-au susţinut se ivesc diferenţe de poziţionare ireconciliabile. Pe de o parte, electoratul fidel PNL (cu un profil distinct de cel al alegătorilor PSD) se întreabă unde sunt măsurile de relansare economică. Şi unde sunt investiţiile promise? Este clar că mai ales întreprinzătorul nu pare deloc încântat de înmulţirea pomenilor sociale. El ştie cel mai bine că “generozitatea” guvernanţilor va atrage o avalanşă de taxe, care vor afecta şi mai grav firmele private. Cu siguranţă, destui dintre votanţii PNL nu mai văd rostul rămânerii partidului la guvernare, în condiţiile în care USL descurajează în continuare munca. Mai ales că oamenii de afaceri au înţeles că ei vor achita la final mult încărcata notă de plată.

De cealaltă parte, partidul propriu-zis doreşte puterea cu orice risc. Hămesiţi de atâta aşteptare, membrii simpli ai PNL înfulecă pe nemestecate tot ce prind în raza lor de acţiune. La rândul lor, baronii PNL, bucuroşi că şi-au recăpătat statutul de clienţi ai statului, fură din toate poziţiile. Dacă sunt prinşi, declară că este vorba de un proces politic, pus la cale de justiţia lui Băsescu. Iar dacă nu sunt prinşi, speră să facă rost de suficiente resurse pentru a-şi cumpăra voturile necesare la următoarele alegeri.

Dacă alegătorul PNL rămâne totuşi în mare măsură altceva decât votantul PSD, membrul de partid al PNL a devenit aidoma membrului de partid al PSD. Apare aici o situaţie de nesincronizare care afectează dramatic credibilitatea liberalilor. Mai mult, în timp ce PNL scade, Crin nu-şi mai găseşte locul. De cine să asculte? De partid sau de electoratul propriu? Să rămână la guvernare, să refacă tandemul cu Ponta şi să-şi asume împreună toate proiectele importante, sau să iasă de la guvernare şi să denunţe lipsa de viziune a PSD? Dacă liderul PNL doreşte să mai ajungă la Cotroceni, atunci trebuie să decidă cât mai repede pe ce picior va juca în anul 2014. Şi să acţioneze ca atare. Şi să nu se mai răzgândească. Micile împăcări nu mai impresionează pe nimeni.