Caută 
5 MIN
Video
Într-un fel e acel gen de căsătorie care de facto e terminată, dar care continuă formal de dragul copiilor.
La ora apariţiei acestui editorial nu avem, tehnic vorbind, o tranşare oficială diferendului PSD-PNL care a marcat mediatic sfârsitul de săptămână. Dacă însă combinăm ultimele declaraţii ale lui Crin Antonescu ("episodul Sorin Roşca Stănescu este unul încheiat, despre care s-a spus din toate părţile şi cu toate nuanţele tot ce trebuia spus… s-a discutat, nu s-a băgat sub preş, fiecare a spus ce vrea, ce îl doare, ce trebuie să facem, ne-am înţeles, mergem mai departe") şi tonul destul de împăciuitor adoptat de Liviu Dragnea într-o emisiune televizată de vineri seara care a tratat pe larg subiectul, pare destul de improbabil să asistăm în perioada imediat următoare la decesul USL.
Sigur, asta nu înseamnă deloc că alianţa cu pricina se simte foarte bine. Ceea ce nu are cum să ne mire. În politică, alianţele de guvernare cu un actor major şi unul sau mai mulţi parteneri semnificativ mai slabi sunt în mod inerent mai stabile decât cele de tip mare coaliţie, cu două partide de forţe relativ comparabile, aşa cum s-a constituit, ca filosofie, USL. E o lege a firii de genul celei care operează în natură în care într-o comunitate există un singur animal dominant. Într-un fel maniera în care, încă o dată, PSD i-a pus la punct pe liberali, pentru a arăta cine e jupânul, exprimă tocmai acest tip de comportament.
În plus, elementul esenţial care a coalizat cele două partide, duşmanul, adică tandemul Traian Băsescu – PDL, practic s-a evaporat. Din varii motive, de la presiunile din exterior până la interesele de ansamblu ale PSD şi punctuale ale lui Victor Ponta, pentru acesta din urmă şi pentru partidul său colaborarea cu preşedintele în noile condiţii e mult mai productivă decât conflictul. În plus, coabitarea mai are un avantaj major. Blochează eventualele presiuni liberale pentru un nou demers de suspendare a şefului statului. Pentru că este evident pentru oricine că pentru primul ministru şi pentru PSD formula cu Traian Băsescu la Cotroceni e mult mai favorabilă decât una cu Crin Antonescu în această postură, caz în care PNL ar echilibra raportul de forţe din interiorul USL. Iată de ce liantul principal care lega cele două componente principale ale USL, care prevala în trecut în faţa divergenţelor inerente dintre ele, a dispărut.
E însă prea devreme pentru un divorţ formal. Acesta va avea loc probabil undeva în prima jumătate a anului viitor, înainte de alegerile europarlamentare. De altfel, destrămarea USL nu trebuie văzută ca un eveniment singular, ci ca un proces, cu etape de parcurs precum cea la care am asistat recent. Pentru cei doi parteneri principali problema e mai degrabă cine va putea fi făcut mai credibil responsabil pentru ruperea alianţei, atunci când acest lucru va avea loc. Pentru Crin Antonescu e clar de ce are în continuare nevoie de USL, e vorba de candidatura la prezidenţiale, deşi probabil pe zi ce trece realizează şi el în tot mai mare măsură că şansele sale din acest punct de vedere sunt tot mai palide, cu toate nenumăratele asigurări pe care le primeşte pe bandă rulantă mai ales de la Victor Ponta. Însă chiar şi în aceste condiţii, a-şi scoate colegii de la guvernare, la mai puţin de un an de când au început şi ei să se bucure de deliciile puterii, i-ar zdruncina serios autoritatea în partid, chiar dacă ar fi probabil o mişcare inspirată din perspectiva unei strategii politice pe termen lung.
Şi pentru PSD e prea devreme să forţeze acum ruptura cu toate că nu ar avea probabil mari probleme în obţinerea unei majorităţi parlamentare prin racolări din PPDD si un acord de sprijin cu UDMR, cu minorităţile şi poate chiar cu o parte din PDL. Numai că pentru Victor Ponta şi, foarte important, pentru Liviu Dragnea, care deţine o influenţă considerabilă la nivelul structurilor din ţară, asta ar însemna să renunţe la proiectele majore de care vorbesc permanent, mai ales noua constituţie şi regionalizarea, de care vor să-si lege numele. Să nu uităm că ambii sunt la începutul carierei lor politice la nivel înalt şi a-şi trece în palmares astfel de succese e important. Iată de ce USL rămâne deocamdată în viaţă. Într-un fel e acel gen de căsătorie care de facto e terminată, dar care continuă formal de dragul copiilor.
În aceste condiţii ne putem aştepta ca cel puţin până la sfârsitul anului să continue şi coabitarea PSD-PNL la guvernare, dar şi războiul rece în culise şi, câteodată, la lumină. Până când PSD, un partid de departe mai experimentat şi mai abil decât PNL, va fabrica o criză care să provoace ruptura oficială. Nu e nimic nou sub soare. Să ne aducem aminte cum a procedat PSD atunci când a provocat spargerea marii coaliţii cu PDL în preajma alegerilor prezidenţiale de la sfârşitul anului 2009. Astfel, partidul d-lui Ponta va putea merge cu un candidat propriu la prezidenţiale, nu neapărat chiar premierul, pentru a evita o eventuală coabitare cu Crin Antonescu chiar dacă aceasta este astăzi asumată declarativ. Se poate ca în momentul formării USL liderii social-democraţi să fi gândit altfel însă în acest moment a devenit probabil evident şi pentru ei că actualul preşedinte liberal e un personaj dificil, asociat cu grupuri de influenţă nu tocmai comode, care poate oferi oricând surprize neplăcute. Admiţând că noua constituţie nu lasă şefului statului decât un rol decorativ, e greu de crezut că PSD va accepta să se lase pe mâna lui Crin Antonescu în 2016, în momentul formării unui nou guvern după consumarea următoarelor alegeri parlamentare.
