Uzina de hârţoage

Progresul dă năvală. După 25 de ani de la căderea comunismului, am descoperit, deocamdată în teorie şi din întâmplare, inutilitatea ştampilei. După 26 de ani ne minunăm că Guvernul renunţă la o copie legalizată a actelor şi acceptă că taxele se pot plăti cu cardul la trezorerie. Dar, ca de obicei, numai „unele”.

Mărturisesc că, oricât de entuziast aş fi ca român de iniţiativa debirocratizării lansate de guvernul Dacian Cioloş, nu înţeleg exuberanţa gratuită manifestată pe Facebook. „Parcă nici păcălelile de 1 Aprilie nu mai sunt ce-au fost. După trei luni, ceva ce părea o glumă bună s-a lăsat cu un pachet de simplificare şi debirocratizare. În ritmul acesta, o să se spună că nu avem simţul umorului", scrie Cioloş. Hotnews ironiza de 1 aprilie activitatea aşa-numitei „comisii de tăiat hârtii” (http://maisimplu.gov.ro) prin care se adunau propuneri de la cetăţeni pentru găsirea mijloacelor de debirocratizare a administraţiei.

La doar trei luni de la usturătorul articol de pe Hotnews, într-adevăr Guvernul lansează câteva jumătăţi de măsură de debirocratizare. Propune „o viaţă mai uşoară” celor care au de plătit amenzi de circulaţie sau solicită diverse documente ori servicii de la instituţiile publice. Bune şi astea, dar nu complete, fiindcă se opresc pe undeva pe la jumătatea sau sfertul drumului. Cazierul judiciar se va transmite doar între instituţii ale statului român. Cum acest cazier este cerut, în general, la angajare şi există vreo 4 milioane de joburi în sectorul privat, rezultă că marea parte a cetăţenilor rămân virtuali abonaţi în continuare la cozile pentru cazier.

O altă realizare pe jumătate este renunţarea la copia legalizată, valabilă doar pentru o anumită „serie de documente”. Tagma notarilor, cea mai profitoare categorie profesională de pe urma birocraţiei, a tresărit o secundă şi apoi şi-a râs în barbă. În decursul unei vieţi, de regulă, un român legalizează o bibliotecă de acte. De ce nu toate hârtiile se pot autentifica prin simpla comparare original – copie? Dar frazele care strâng în spate şi ne plasează în plină utopie sunt următoarele: „instituţiile abilitate vor trebui să se organizeze”, „vor fi măsuri”, „obligativitatea instituţiilor publice să ofere metode alternative de plată a serviciilor publice furnizate contra cost” etc. Când ne gândim la gradul de conformare a instituţiilor româneşti faţă de legi, nu putem aprecia decât că vremelnicul guvern tehnocrat este „naiv”, în cel mai bun caz, când spune că se gândeşte ca ele să fie implementate până în 2018. Câte dintre instituţii aplică, de exemplu, celebra lege 544/2001, privind liberul acces la informaţiile publice, după 16 ani de intrarea în vigoare? Niciuna integral, altele nici forţate.

Înainte de a veni cu propunerile debirocratizării, ar trebui o mică şi scurtă evaluare despre eutanasierea eşuată a ştampilei, „sacrificată” demonstrativ exact în urmă cu un an de Guvernul Ponta. La un an de la adoptarea ordonanţei care elimina aplicarea ştampilei de pe declaraţiile, cererile şi documentele depuse de către persoanele fizice, cele juridice de drept şi privat la instituţii şi autorităţi publice, din proprie experienţă, vă spun că litera de lege nu se aplică. Instituţiile de stat, dar şi băncile cer de la ONG-uri şi asociaţii în continuare ştampile. Două-trei pe fiecare pagină, sub fiecare nume, sub fiecare dată, o cunună de ştampile. Această cutumă nu a fost scoasă de lege, pentru că minţile oamenilor funcţionează în aceeaşi paradigmă. Am încercat să duc muncă de lămurire cu legea în faţa ochilor. Ce dacă scrie „acolo” (în lege) aşa? Ce dacă spun că pământul e rotund, când toţi funcţionarii ştiu din moşi-strămoşi că a rămas plat? Uzina de hârţoage este dincolo de raţionalitatea legilor şi puterea guvernelor.

Ar fi de dorit ca un Guvern, chiar bine intenţionat, să-şi manifeste entuziasmul la finalizarea implimentării debirocratizării, nu la început. Nu de alta, dar e o treabă întinsă pe câţiva ani, iar el are lunile numărate. Or asta e o chestiune foarte comică.