Viitoarele mămici nu vor să râdă în timpul naşterii. Refuză gazul ilariant

vineri, 14 august 2015, 01:57
2 MIN
 Viitoarele mămici nu vor să râdă în timpul naşterii. Refuză gazul ilariant

Gravidele de la Maternitatea „Ele­na Doamna“ nu prea se înghesuie să nască folosind gazul ilariant. La mai bine de două săptămâni de la reintroducerea gazului ilariant, nicio viitoare mămică nu a optat să nască cu această metodă.

„Gazul nu a fost folosit, pentru că nu a fost cazul până acum. În momentul de faţă nu avem decât un tub, care ajunge pentru aproape trei naşteri. Luna viitoare, probabil vom stabili exact cu firma care se ocupă de aşa ceva, câte tuburi să fie aduse“, a precizat dr. Cezar Rotaru, purtătorul de cuvânt al Maternităţii „Elena Doam­na“.

Produsul medical menţio­nat ajută la ameliorarea durerilor provocate de naştere, ce este format 50% din oxigen medical şi 50% din protoxid de azot medical, sau gaz ilariant. Medicamentul se află într-o butelie, prevăzută cu un furtun, la capătul căreia se află o „pipă“, prin care gravida inspiră gazul. Acesta are efect imediat, iar amestecul este inofensiv atât pentru mamă, cât şi pentru făt, pentru că nu pătrunde în orga­nism.

Medicii susţin că, la 20 de minute după utilizarea gazului, pacienta este recuperată complet, fiind capabilă să conducă chiar şi o maşină. Opţiunea de a folosi gazul la naştere este gratuită, ea fiind decontată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. La doi ani de la lansarea la maternitatea ieşeană, doar opt gravide au născut folosind gazul ilariant.

Comentarii