Visul unui vot de vară

„Bună, bună tată.”

„Da, bună, dar cred că aţi greşit numărul.”      

„Păi, eu sunt fiica ta. Şi te sun din viitor.”  

„Aa, zii aşa… bună gluma, nici măcar nu am o fiică.”

„O să ai, pe mine. Ascultă, te-am sunat să-ţi mulţumesc. şi înainte să te întrebi dacă visezi, ascultă-mă. Chiar vreau să-ţi mulţumesc. Uite, mâine voi vota pentru prima dată şi, pentru că voi aţi făcut atunci ce trebuie, diferit de ce s-a întâmplat până atunci, astăzi România e alta.”

„Văleu, ce s-a întâmplat?”

„Păi s-a întâmplat ceva extraordinar. Atunci în 2016, voi nu aţi mai votat util. S-a produs o spărtură în Zid. Nu v-aţi mai lăsat manipulaţi cum aţi făcut-o voi şi părinţii voştri înainte.”

„Ei, devine interesant.”

„Da, hotărârea voastră de a nu mai vota ceva în care nu credeaţi, doar să împiedicaţi o altă catastrofă, a făcut tocmai acea catastrofă care a produs breşa în Sistem. Pentru că de Sistem era vorba. Adică, nesperat, hotărârea de a nu vota util a fost cea mai bună decizie a generaţiei voastre. Pe bune. Poveştile voastre despre anii ăia, când cei în care v-aţi pus speranţa în trecut au fost pedepsiţi, au pierdut tot, sunt despre cum voi v-aţi câştigat viitorul. Şi al copiilor voştri. Cei care v-au cerut să votaţi inteligent au sfârşit prin a nu mai conta deloc. Ei pierduseră deja lupta cu forţa catastrofală din care de fapt făceau şi ei parte şi cu care vroiau să vă coalizaţi. Au mai încercat ei apoi cu naţionalisme, cu religie şi scenarii apocaliptice, dar ei erau parte ale acelor forţe ale răului. De atunci a început să se echilibreze situaţia. Voi nu ştiaţi atunci asta. Dar era momentul, şi era ultimul. De atunci s-a putut ca România să intre pe un drum pe care noi astăzi îl considerăm ca fiind mai corect, şi pe care îl înţelegem, în care vedem o predictibilitate…”

„Stai puţin. Tu spui că dreapta a pierdut tot, iar după patru ani au pierdut şi ceilalţi? Am înţeles bine?”

”Hei, tată, noi vom fi avut multe discuţii împreună. Tu eşti prea nerăbdător. Lucrurile nu au fost aşa simple. Spun doar că decizia voastră de a sparge Zidul şi de a vă sacrifica încă ceva timp a pus încet, încet lucrurile pe drumul bun, oraş după oraş, domeniu cu domeniu.

Vă mulţumesc. Noi vă mulţumim. Să votezi gândindu-vă la copii voştri, pe care nici nu-i aveaţi, a fost un punct de cotitură pentru noi toţi. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat. Şi pentru că eu ştiu ce a urmat, îţi promit, tată, că e decizia care vă va bucura. Va fi o satisfacţie când vi se va confirma că a fost cea mai bună gândire şi viziune pentru viitor.

Te rog, tată, să nu renunţi la speranţă. Vă rog pe toţi să nu aveţi îndoieli şi să nu renunţaţi la luptă. E singura şansă. Şi da, cultura şi buna credinţă au salvat totul. Şi nu, nu există vot util. Nu a existat niciodată. O să râdem împreună de prostia asta. Putea să blocheze însănatoşirea societăţii noastre şi peste încă o generaţie. Tu ştii deja că aşa ceva nu există nicăieri. Votul util? O utopie românească folosită din disperarea unora de a nu mai prinde nici o bucată din puterea politică şi nici o felie din tort. Nu vor afla niciodată că puterea ţi-o dă binele făcut bine, frumosul şi lumina din ochii oamenilor. De aceea vor dispărea în istorie.

Şi când a fost votul util, util? Exact, niciodată. În 2016 istoria deja vă demonstrează că el nu a dus nicăieri. Nici acum nu va fi şi nici viitorul nu-l va reţine ca fiind ceva necesar. Votul util nu e etic. Votul util nu e modern. Votul util nu e strategic, nu e performant, nu e competitiv, nu e eficient, nu e probabilistic, nu e perceptibil, nu e personal, nu e selectiv, nu se bazează pe realităţi, nu e focalizat pe viitor, nu e raţional, deci nu permite o explorare a posibilităţilor şi deci nu are viziune. Votul util nu oferă legitimitate, nu e măsurabil, nu e precis, nu e controlabil, nu e SMART.

Ştiu că ai fost la vot întotdeauna, şi ştiu că mulţi nu mai văd un rost în a mai vota aceleaşi lucruri. Tu m-ai învăţat că votul contează. Te rog să nu uiţi tocmai acum asta. şi în 2016 a contat, deşi putea să nu fie aşa. Continuă să convingi lumea să voteze. Să voteze, pentru că asta e cel mai important, nu cu cine. E demostrat ştiinţific că cei care stau acasă sunt de fapt cei care pierd cel mai mult. Cei scârbiţi care nu votează sunt diferiţi de cei care care sunt scârbiţi dar votează aceiaşi oameni. Toţi pierd însă, dar nimeni nu vrea să realizeze asta. De ce-ţi spun eu toate astea? Vreau să ştii că nu trebuie să pierdeţi ocazia asta. Păstraţi-vă motivaţia. Vreau să ştii că noi în viitor vedem că schimbarea pe care aţi făcut-o cu inima a dat roade…

„Auzi, tu vorbeşti din România?”

„Da.”

„Nu ai plecat?”

„Nu. Nu aveam de ce.”

„Bine, nici măcar nu mi-ai spus cum te cheamă, dar îmi dai sfaturi…”

Mă trezesc. E 7:59. Aşa e setată alarma telefonului meu. Să nu fie nici 7 nici 8. Câteodată e la 8:59. Câteodată nici nu o aud. Aa, e 1 iunie. De aia visez.

Andrei R. Ciuhodaru este arhitect