Vivat!

De-a lungul timpului, am scris de mai multe ori despre necesitatea apariţiei în mijlocul tumultului vieţii de zi cu zi, dominată de isteria şi mizeria politică, a unei instituţii neutre, înţelepte şi vizionare, care să ne insufle doar respect şi admiraţie. Scopul acestei entităţi va fi fost acela de a interveni periodic în existenţa noastră prea grăbită, propunând soluţii geniale la cele mai dificile probleme ale ţării. Evident, deciziile forului urmau să aibă mai degrabă un rol consultativ, suficient însă pentru a atrage atenţia politicienilor că mai sunt şi oameni deştepţi pe lumea asta, nu doar capete pătrate.

Încrezător în valoarea meritocraţiei, am sugerat că această instituţie ar fi putut să fie Academia Română, înţeleasă de jure ca o a patra putere în stat – tratată aşadar ca atare în chiar Constituţia României. Axată pe cercetare şi grupând specialişti din toate domeniile cunoaşterii, mi se părea nu doar rezonabil, ci chiar obligatoriu ca Academia (ori mai degrabă Senatul Academiei) să fie capabilă să unească puncte de vedere divergente într-un proiect măreţ, dar concret şi realist, menit a configura un viitor mai bun pentru ţară. 

Recunosc, mă bântuiau mici îndoieli privind capacitatea Academiei de a-şi depăşi traumele trecutului. Nu uitasem că, înainte de 1989, academicienii îi oferiseră cadou semianalfabetului Ceauşescu, poreclit Ton-Tu, preşedinţia instituţiei şi nici că făcuseră din consoarta dictatorului, apelată fie Adi (de la academician-doctor-inginer), fie Ciu-Ma-Lui, un savant de renume planetar, deşi ea, săraca, abia ştia să silabisească. Mi-am zis totuşi că oamenii deştepţi sunt şi ei tot oameni, cu spaime întunecate şi dorinţe de mărire fireşti, de la care nu disidenţă  ar trebui să cerem, ci progres.

Dar m-au uimit apoi, după 1989, feluritele şmenuri în care diferiţi academicieni (unii fără niciun fel de operă) au încercat să implice Academia. Cu toate că uriaşele proprietăţi funciare ale instituţiei au fost primele vânate de către mafia securisto-comunistă, România a mai pierdut, peste noapte, atât armate de savanţi  excelent pregătiţi, cât şi importante patente de invenţii în favoarea occidentului. Mi-am zis atunci că asta-i tranziţia lui Ion Iliescu; un politruc, înconjurat de lichele, nu are cum schimba lucrurile în bine după un cataclism care a ţinut jumătate de secol, dar că, odată cu trecerea anilor, oamenii inteleligenţi îşi vor recăpăta statutul pe care merită. 

Auzind însă recent care este soluţia Academiei referitoare la stoparea exodului de creiere, am rămas profund dezamăgit. Pentru cine nu a aflat-o încă, academicienii propun ca toţi absolvenţii de facultate să fie obligaţi să rămână în România măcar o perioadă egală cu cea în care statul le-a plătit studiile universitare. Deşi modalitatea aceasta de constrângere se aplică chiar la unii vecini de-ai noştri, ea denotă în primul rând incapacitatea de a înţelege societatea în care trăim – una globală, liberă, interconectată. Sunt convins că absolvenţii ar rămâne în România, dacă ar găsi condiţii de muncă şi de trai cât de cât decente, dacă nu comparabile cu cele din ţările civilizate, măcar cu cele din ţările vecine, şi neapărat aducătoare de recunoaştere, dar şi de speranţă într-un mâine ceva mai favorabil. 

De aceea, m-aş fi aşteptat ca, având şi girul guvernanţilor, Academia să anunţe un soi de program naţional, de genul celor care au tranformat multe ţări din Asia în economii superperformante. (Câteva exemple: sfătuit de minţi luminate, guvernul japonez a investit masiv în fabricarea roboţilor, încă din anii ’70, cel singaporez în producerea de microprocesoare, iar cel chinez în înfiinţarea de zone economice speciale, acestea fiind responsabile de incredibilul boom de la finele secolului trecut!). În loc de asta, ideea „minţilor luminate” de la noi a fost să-i împiedice pe tineri să-şi caute o lume potrivită propriilor aspiraţii, obligându-i să se angajeze, după terminarea studiilor, în vreun supermarket de doi lei pentru a vinde roşii importate din Turcia! Înţeleg prea bine că statul pierde bani investind în români de valoare care-şi părăsesc ţara, dar nu e deloc vina tinerilor că de 28 de ani ne tot conduc penalii! 

Mai mult, mi se pare bizar că, deşi a devenit absolut clar că viitorul va aparţine imprimantelor 3D (maşinării care, într-un deceniu, două, vor produce lucruri pe care nici nu le gândim astăzi), şi că există români calificaţi în acest sector IT, guvernanţii par a nu sesiza oportunitatea unui domeniu care va transforma radical lumea. Aici trebuie băgate sutele de milioane de euro, nu în ajutoarele sociale de tot felul. Peste câţiva ani, va fi deja prea târziu pentru a recupera întârzierile. Şi-n loc de savanţi, vom avea tot mai mulţi cerşetori.

Privind înapoi, spre epoca interdicţiilor, şi nu înainte, spre era inovaţiilor, Academia Română ne demonstrează că mai are mult până să devină o putere a frumosului, a adevărului şi a binelui. Vivat!

Publicitate și alte recomandări video