Voluptatea nemulţumirii continue

Când este noapte, trebuie să mergi în celălalt capăt al oraşului şi mai ai şi ghinionul să plouă, găsirea unui taxi în Chişinău pare parte a peripeţiilor lui Indiana Jones în căutarea arcei pierdute. Dar dacă până acum câteva luni să găseşti un taximetrist reprezenta o loterie cu mici şanse de câştig, în ultima vreme, însă, taximetriştii chişinăuieni au devenit mai rari decât un ecologist de bună-credinţă care nu ascultă la radio Vocea Rusiei şi luptă cu capitalismul american la Pungeşti. Noroc cu un taximetrist hâtru care mi-a lămurit explicaţia misterului dispariţiei taximetriştilor, un fenomen care s-a dovedit a fi la fel de natural precum căderea frunzelor din copaci toamna: odată cu instalarea camerelor de monitorizare a traficului rutier din Chişinău, schumacherii moldoveni au început să acumuleze zilnic puncte de penalizare până când, firesc, au rămas fără permisul de conducere. În acelaşi timp, şoferii sunt nemulţumiţi de măsurile fireşti de reglementare a traficului şi, ca rezultat, nimeni nu mai vrea să se angajeze ca taximetrist pentru că există riscul de a rămâne fără permis. ”Bine”, l-am întrebat pe şofer, ”dar nu e mai simplu să respectaţi regulile de circulaţie?” ”Ei, nici chiar aşa”, răspunse taximetristul, ”unde ajungem dacă te apuci să respecţi chiar toate regulile?”

Unul dintre semnele normalităţii vieţii de zi cu a zi a societăţii civile din Republica Moldova este continua stare de nemulţumire faţă de absolut orice eveniment din viaţa cotidiană, totul fiind analizat şi criticat cu voluptate. După toată vânzoleala pre şi postelectorală, bloggerii şi analiştii cu simţul datoriei naţionale s-au repliat repejor şi au atacat la baionetă alte subiecte de importanţă vitală pentru soarta omenirii. Obişnuiţi cu abordări mai mult emoţionale decât raţionale, formatorii de opinie din Basarabia îşi revarsă frustrările personale spaţiul mediatic creând, fără să îşi dea seama, o stare generală de lehamite şi dezinteres. O scurtă trecere în revistă a principalelor teme de dezbatere publică din ultima perioadă ar putea fi edificatoare: de ce preselecţia naţională Eurovision a fost câştigată de un concurent de peste hotare, un ucrainean, şi nu de un moldovean? (Desigur, faptul că interpreţii moldoveni au cântat mai rău decât un batalion de răcani nu a contat foarte mult în găsirea unei explicaţii.) De ce unele televiziuni naţionale au transmis prea puţine detalii despre asasinarea lui Nemţov la Moscova? Dar, în acelaşi timp, de ce alte televiziuni naţionale au transmis, parcă, prea multe detalii despre acelaşi asasinat? De ce preşedintele Iohannis, în vizita sa la Chişinău, a fost prea sobru? Şi, în definitiv, de ce a venit domnul Iohannis acum, după crearea noii coaliţii de guvernare? Nu putea Domnia Sa să vină în timpul negocierilor pentru formarea coaliţiei? Dar oare, totuşi, nu mai bine mai aştepta preşedintele României şi venea la Chişinău ”mai încolo”, să mai treacă ceva timp de la investirea noului Guvern?

Între timp s-au supărat şi feministele din Republica Moldova, care vor organiza pe 8 martie un marş, fiind vădit nemulţumite de faptul că societatea ”nu cunoaşte ce este feminismul şi care sunt curentele sale de dezvoltare”. Tot din cauza supărării, probabil, bloggerii scriu că una dintre amazoanele luptei contra tutunului în Republica Moldova s-ar fi apucat, posibil de supărare, de fumat (fumează, ce-i drept, doar mentolate).

Ultimele nemulţumiri mai spectaculoase l-au avut drept subiect pe noul premier, Chiril Gaburici. Una dintre ele este reprezentată de faptul că domnul Gaburici nu respectă ”tradiţiile seculare” şi nu poartă mărţişor la costum în această perioadă. O altă nemulţumire este legată de faptul că da, e adevărat, Chiril Gaburici a fost la Bruxelles şi s-a întâlnit acolo cu Tusk, Schulz şi Mogherini, infirmând, astfel, temerile că actuala coaliţie conjuncturală cu comuniştii moldoveni ar frâna europenizarea Moldovei, dar, şi aşa tot nu este bine. După unii comentatori, dacă ar fi mers fostul premier Leancă la Bruxelles probabil că Republica Moldova ar fi fost deja integrată în Uniunea Europeană în pas alergător.

Şi, dacă tot veni vorba aici despre fostul partener de idealuri al domnului Victor Viorel Ponta, este bine de ştiut că domnul Leancă se pregăteşte şi el, la rândul său, de lansarea unui nou proiect politic care – evident – va milita tot pentru bunăstarea şi propăşirea ţării. Dar pentru că înaintea oricărui drum se începe, cum altfel?, cu o pauză, noul proiect politic are momentan viteza melcului ardelenesc, interacţiunea cu societatea civilă fiind stopată pentru aproape o săptămână datorită faptului că noul lider a fost nevoit să stea acasă, fiind bolnav de gripă. Însă, odată ce aspirina şi ceaiul cu lămâie îşi vor face efectul, se anunţă ”ample consultări” cu societatea civilă în vederea stabilirii atât a doctrinei politice, cât şi a modalităţii prin care oamenii cu suflet mare vor putea dona banii atât de necesari înfiinţării celui de-al 79-lea partid din scurta istorie a Republicii Moldova.

Din păcate, pe fondul acestor eterne lamentări fără fond ale societăţii civile, ştirea că gazoductul Iaşi – Ungheni este în sfârşit funcţional, nu numai inaugurat, a rămas, parcă, prea puţin mediatizată. Poate ca nu mulţi realizează în acest moment, însă aceşti primi paşi în direcţia securităţii şi independenţei energetice a Republicii Moldova graţie României vor rămâne, cu siguranţă, în cărţile de istorie.

În concluzie, cu sau fără nemulţumiri şi nemulţimiţi, viaţa merge înainte pentru Republica Moldova, paşii necesari pentru apropierea de Bruxelles sunt la fel de hotărâţi, iar noul Guvern îşi asumă ferm continuarea reformelor începute din 2009 încoace. Cât despre noul pachet de reforme care urmează să fie întreprinse, nu pot să mă abţin şi să nu vă împărtăşesc şi un punct de vedere al unui observator local, ironic la adresa chişinăuienilor veşnic nemulţumiţi: ”Reforma înseamnă mai bine decât a fost. Dar mai bine decât a fost înseamnă că nu aşa de rău, nu neapărat şi că va fi mai bine”. Q.E.D.

Radu Popescu este consultant politic în Republica Moldova