Vorba unui subconştient

Trec peste sentimentul – în definitiv particular şi poate puţin meschin – că e plăcut să te vezi confirmat în anumite intuiţii sau idiosincrazii. Trec, chit că mă servesc, iată, de figura preteriţiunii şi tot se cheamă că-mi etalez un orgoliu auctorial. Dar e de consemnat şi asta, fiindcă, într-un anume fel, îţi recompensează o cursă destul de lungă în aproape deplină solitudine (dacă nu punem la socoteală puţinele voci din underground, pe care oricum nimeni nu le băga în seamă).

Adică se radicalizează şi discursul politic, nu doar cel publicistic. Celui din urmă îi şede cumva bine cu acuitatea şi inclemenţa, i se prezumă apriori un ton mai răspicat. În primul caz, ţinând cont de cutume, de presiunea – mai mereu insidioasă – a protocolului, spre a nu mai invoca aiurea evidenţa endemică a nepoţilor, cumetrilor, calculelor de tot felul şi, da, a laşităţii, care formează pe-aici într-o măsură regretabil de bună istoria, un accent mai crispat capătă pe dată o mică valoare de insurgenţă, devine iute un eveniment. Politicianul nostru cârteşte preponderent prin sindrofii, în agape, în compania sigură a ciracilor. Examenul criticilor de la tribună te deprimă prin moderaţie şi, în definitiv, dacă facem un pas mai în adâncul expresiei, printr-un fel de bizar spirit conciliant. Bătaia se dă cu reteveie butaforice, ca în scenă, deşi teatrul politicului ar trebui să fie, implicit, şi o realitate, iar loviturile să se lase cu hematoame la propriu.

Ei, bine, când spui din postură de politician – nu de şurub media – că Timofti e „un preşedinte fără demnitate”, e rost să vedem ceva mai mult decât frondă, vorbă de efect, calcul şi câte alte oculte considerente. E şi o notă care stă departe în ariergarda acestor efecte şi care ar putea să anunţe – oh, ce fain ar fi! – o turnură de principiu în felul de a fi al micului – şi de regulă timoratului – animal politic din zonă. Nu-i vorbă, a avut incisivi dintotdeauna, dar îi folosea doar să rânjească: mai mult sau mai puţin spectaculos şi totuşi de fiecare dată inofensiv. N-am avut curajul nici să imităm muşcătura, darămite să ne înfigem colţii pe bune. Or asta e o incizie, se simte, se lasă cu sânge:

„Am aflat că preşedintele Timofti participă azi la Kiev la Marşul Demnităţii. Un preşedinte fără niciun pic de demnitate participă la Marşul Demnităţii. Timofti nu mă reprezintăp pe mine nici la Kiev şi nici în fruntea Republicii Moldova. El este reprezentantul lui Filat şi Plahotniuc. Azi avem un guvern şi un prim-ministru care nu ne reprezintă pe noi, ci interesele personale ale lui Plahotniuc, Filat şi Voronin. Pe mine nu mă reprezintă nici foştii prim-miniştri, care nu pot explica de ce reţelele de gaz, Aeroportul şi sistemul bancar, cu tot cu banii din dotare, au ajuns în mâinile ruşilor. Pe mine nu mă reprezintă nici super-profesioniştii din diferite domenii, care în loc de coloană vertebrală au conturi bancare şi cheile de la case scumpe şi maşini de fiţe”.

Cuvintele sunt ale lui Anatol Şalaru, vicepreşedintele PL şi fost ministru al Transporturilor în primul Guvern Filat. Este, bineînţeles, semnificativ că vin de la un liberal, atitudinea intransigentă a PL-ului fiind cunoscută. Dar nu e, repet, doar o marcă PL aici. În definitiv, liberali mai sunt, iar de la Ghimpu, preşedintele partidului, auzim sistematic lucruri care insolitează filistinul confort politic de pe Bâc. E un germene din care sper să se dezvolte, odată cu un alt tip de discurs, şi un alt mod de a fi întru politic prin părţile noastre. Păstrând proporţiile (şi respectând, desigur, distanţele), exasperarea lui Şalaru are în pandant celebrul strigăt din Andersen: „Regele e gol!”. Ştiam şi noi că Timofti nu ne reprezintă, că e ceva putred şi deşănţat în această preşedinţie, însă am tăcut, zdrobitoarea majoritate. Conjuraţie a laşităţii, solidaritate întru conformism, orice va fi fost, primeşte acum o lovitură expiatoare, s-ar zice. Prin gura liberalului vorbeşte un subconştient colectiv, pe care l-am refulat cu o tenacitate pe care ţi-o dă doar absenţa coloanei vertebrale.

Ghenadie Nicu este corespondentul "Ziarului de Iaşi” în Republica Moldova