Zăpadă de peste un metru la Bâlea Lac: de luni vor începe lucrările la biserica de gheaţă

duminică, 26 ianuarie 2014, 09:03
1 MIN
 Zăpadă de peste un metru la Bâlea Lac: de luni vor începe lucrările la biserica de gheaţă

Stratul de zăpadă a ajuns în numai două zile la 1,1 metri, la peste 2.000 de metri altitudine, în munţii Făgăraşului, la Bâlea Lac, unde ninge neîntrerupt de câteva zile.

Reprezentanţii Hotelului de Gheaţă de la Bâlea Lac au declarat că de luni vor începe lucrările la singura biserică de gheaţă din ţară, care, cel mai probabil, va fi inaugurată la începutul lunii februarie, odată cu igluurile. Transportul pe cablul, cu telecabina, de la Bâlea Cascadă la Bâlea Lac nu a avut de suferit, din cauza vântului.

Şi practicanţii sporturilor de iarnă care au preferat pârtiile amenajate din staţiunea sibiană Păltiniş s-au bucurat că sâmbătă, aici, zăpada naturală măsura 22 de centimetri, potrivit meteorologilor. (Agerpres)

Comentarii