Zeci de elevi din Ţibana fac naveta cu bicicletele strânse în campania Ziarului de Iaşi FOTO

vineri, 20 decembrie 2013, 02:50
6 MIN

Copiii de la Liceul tehnologic de industrie alimentară Ţibana aş­teptau nerăbdători, adunaţi în sala mică a şcolii, unde scena era pre­gătită cu bănci şi scaune urcate unele peste altele. Conducerea şcolii i-a anunţat că, astăzi (ieri, n.r.), cei de la „Ziarul de Iaşi“ îi vor premia pe 43 dintre ei cu biciclete donate de către ieşenii care au participat la campania „Do­nează o bicicletă pentru elevii navetişti“. Lângă ei, părinţi înfriguraţi de kilometrii parcurşi şi profesorii cu zâmbetele largi întinse pe faţă se uitau la bucuria copiilor.

 

GALERIE FOTO I

 

Când au intrat bicicletele în sala de clasă, una câte una, elevii au început să tresară de bucurie, să-şi dea ghionturi, iar o fată cu un fes negru tras până aproape de ochi s-a înroşit toată, şi aproape că au podidit-o lacrimile. Le-a fugărit repede însă, când redactorul-şef al „Ziarului de Iaşi“, Toni Hriţac, i-a întins în faţă o bicicletă albastră, prima din viaţa ei. „Să ţineţi minte de ce aţi primit bicicletele acestea, că le-aţi primit pentru ca să veniţi la şcoală, să vă ţineţi de ea şi să luaţi note cât mai mari“, le-a spus el copiilor în momentul înmânării bicicletelor.

 

GALERIE FOTO II

 

Felicitări celor cu note mari

Coordonatorii campaniei au ales 43 dintre copiii de la Ţibana ca să primească o bicicletă de Moş Crăciun. Este comuna cu cei mai mulţi elevi navetişti pe jos, mulţi dintre ei venind la şcoală de la 8-9 kilometri. Ne-am consultat cu conducerea şcolii şi, pentru această pri­mă tranşă, pentru că vom mai trimite la Ţibana din cele peste 100 de biciclete care s-au strâns deja, am ales copiii care au de mers între şase şi nouă kilometri pe jos până la şcoală. Am mai ales şi dintre cei care, deşi mai aproape cu un kilometru sau doi, viaţa i-a privat de unul sau doi părinţi, sau pe cei care provin din gospodării cu foarte mulţi copii, unde o bicicletă ar fi imposibil de cumpărat, chiar şi una la mâna a doua. Ne-am uitat însă şi la rezultatele lor şcolare, i-am felicitat pe cei cu note mari, dar şi pe cei cu note mai mici, fiindcă rata de abandon pentru distanţele mai mari de şapte-opt kilometri în Ţibana a fost în ultimii ani de aproximativ 30%. Ne-au făcut şi aceşti copii câteva promisiuni. Că nu se vor lăsa de şcoală, că vor încerca să înveţe şi mai mult, şi mai bine, şi că nu îi vor uita, peste ani, când îşi vor cumpăra poate prima maşină, pe cei care i-au ajutat când le era greu să ajungă la şcoală. „Cum să nu venim acum la şcoală, mai ales că avem bicicletă şi ne este mai uşor, că încă nu a nins, şi ne e destul de frig dacă venim pe jos“, ne-a spus Andrei Secara, din satul Domniţa, care trebuie să vină în fiecare zi, pe jos, câte opt kilometri până la şcoa­lă.

 

GALERIE FOTO III

 

Conducerea şcolii le-a mulţu­mit ieşenilor care au fost implicaţi în campanie şi care au donat biciclete, şi le-a amintit deputaţilor Constantin Adăscăliţei, Viorel Blă­juţ şi Petru Movilă, donatori care au fost prezenţi la decernare, că aşteaptă în continuare din partea statului un microbuz, dar şi susţi­nere pentru ca drumul spre şcoală al elevilor să devină mult mai scurt. Viitoarea tranşă de biciclete va porni către elevii din Ţibana la mijlocul lunii ianuarie.

 

LISTELE ELEVILOR CARE AU PRIMIT BICICLETE LE GĂSIŢI AICI ŞI MAI JOS:

LISTA 1

LISTA 2

LISTA 3

 

Azi, ultima zi de donaţii

Ieri, cât timp echipa „Ziarului de Iaşi“ oferea elevilor din Ţibana biciclete, au mai venit încă 12 biciclete pe adresa redacţiei. O donaţie semnificativă a venit din partea firmei ieşene Antiobiotice SA, care a declarat, prin vocea directorului general Ioan Nani: „Situaţia copiilor care parcurg zilnic kilometri întregi de drum pentru a ajunge la şcoală impresionează pe oricine. Accesul la educaţie al copiilor ar trebui să fie o prioritate a noastră, a tuturor. Com­pania Antibiotice a răspuns ini­ţiativei «Ziarului de Iaşi» şi a donat zece biciclete care, sperăm noi, vor ajuta copiii să ajungă la şcoală mai repede şi în siguranţă. Le dorim tuturor «La mulţi ani» şi «Sărbători fericite»“. Tot ieri, domnul Toader Borlea ne-a lăsat printr-un vecin de-al său o bicicletă personală care, după o vizită la service-ul din Păcurari al celor de la firma parteneră X-Cycle, va ajunge în stare excelentă la elevii din Ţibana. Tot din Păcurari va por­ni către copii şi bicicleta donată de prof.dr. Tiberiu Brăilean, co­laborator al paginii de Opinii a „Ziarului de Iaşi“, care a ţinut să le ureze copiilor un Crăciun liniştit, iar „pentru viitoarea lor profesie moşul să le aducă o bicicletă bu­nă, să se bucure de ea, şi să îi aju­te să progreseze cât de cât, câţiva paşi înainte în viaţă.“

Totodată, astăzi, la ora 16, în­cheiem oficial campania de strân­gere de biciclete. Este ultima zi în care ieşenii care doresc să trimită câte o bicicletă sau banii necesari cumpărării uneia o pot face la sediul redacţiei noastre, aflat pe strada Smârdan nr. 5, în intersecţia Bucşinescu. Ne puteţi găsi şi la numărul de telefon 0232/271.271, puteţi aduce bicicletele personal la sediul ziarului sau puteţi să ne sunaţi pentru a veni noi să le ridicăm. În plus, cei care nu au biciclete, dar vor să ne ajute pentru a le face o surpriză elevilor navetişti pot face donaţii în contul deschis la Banca Românească Iaşi în numele SC Grupul de Presă Medianet SRL – RO24 BRMA 0240 0242 5300 0000. În afara celor menţionaţi la începutul articolului, până acum, către redacţia noastră au ajuns biciclete din partea lui Constantin Adăscăliţei (3), Margareta Anuţa (1), Bogdan Bisoc (2), Viorel Blăjuţ (5), Cornel Brânză (Ted Construct – 2), Adrian Butucă (25), Mihai Chirica (1), Vasile Emilian Co­dreanu (3), Mugur Cozmanciuc (3), Ion Dănilă (1), Iulian Dascălu (10), Carmen Dorobăţ (1), Petrişor Filip (1), Bogdan Galan (1), Camelia Gavrilă (2), Petru Movilă (10), Gheorghe Nichita (1), Ciprian Paraschiv (1), Maricel Popa (5), Mihaela Popa (1), Ovidiu Popescu (1), Cristian Stanciu (3), Emil Stratan (1), Marian Şerbescu şi Felix Guzgă (1), Doru Tompea (3), Dumitru Tudose (1), Gabriela Vasilache (2), Petre Vieru (1) şi trei donaţii anonime care au însumat, în total, cinci biciclete.

Comentarii