Caută 
1 MIN
„Uscat”
La micul dejun, am pregătit pentru mama margarină Lätta cu Kasseler (felii foarte subţiri) şi cafea cu lapte, pentru mine Kasseler cu unt şi cafea.
Mama:
– M-am cam săturat şi de mâncarea asta. De Lätta asta. Ce fel de salam e ăsta?
– Kasseler.
– E atât de uscat!
Apropo de „uscat”: după ce mama şi-a mâncat felia de pâine cu Lätta şi Kasseler (carne saramurizată şi uşor afumată), şi-a mai luat o felie de Kasseler „uscat” (adică fără pic de grăsime…) şi a mâncat-o „drech“ (cum zicem în săseşte), deci tot „uscat” (adică fără pâine).
– Mamă, dac-aş fi vrut, pe când eram mic, să mânânc o bucată de salam fără pâine, nu m-ai fi lăsat!
A fost una din puţinele dăţi (la această vizită a mea) în care mama a râs. (09.07.15, Herrenberg)
Albuşul
Întrucât Lilly, stră-strănepoata mamei se arsese cu supă (de-a trebuit să fie dusă la spital, la urgenţe), mama, când a auzit de asta, a venit cu un pont, un leac ad-hoc la arsuri de genul acesta, pe care-l aflase de la Cită, un ţigan de treabă din Amnaş (fie-i ţărâna uşoară!): cică albuşul de ou e un leac bun pentru arsuri de piele, când ea s-ar fi ars odată, Cită tocmai ar fi trecut pe la noi, i-ar fi zis de albuş, iar „ungerea” cu albuş chiar ar fi ajutat-o! (11.07.15, Hbg.)
Portretul
– Fă-mi o poză!, mi-a cerut mama într-o duminică, după ce tocmai mă-ntorsesem din plimbarea mea de după micul dejun (pretextul fiind mersul până la chioşcul din gară – deschis şi duminica. – pentru a cumpăra vreun ziar-magazin de duminică: Welt am Sonntag, Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung sau Bild am Sonntag).
– Bine, hai că-ţi fac!
Numai că în plimbările mele duminicale fac o groază de fotografii, iar cum nu mă pot abţine să le mai şi verific pe display şi adesea să îmbunătăţesc unele prin decupare (ceea ce consumă intensiv curentul), evident că acumulatorul digitalului era gol.
După amiaza, cu bateria reîncărcată, i-am făcut apoi mamei câteva poze. Ceea ce n-a fost uşor – n-am sau abia de-am reuşit s-o fac să privească întrucâtva mai relaxată spre aparat, iar vâzându-mă fotografiind-o ba aşa, ba altfel, cerându-i ba să nu mai privească atât de încruntată, ba să zâmbească măcar un pic, ştiţi ce mi-a zis mama?
– Apăi, tu nu ştii să faci poze!
Gustul
Mama, aseară:
– Ce-i asta?
– Păi, ai gustat, ce crezi că este?
– Îs cartofi?
– Cartofi? Of, mamă, asta-i mămăligă cu brânză, tu nu guşti asta?
– Eu nu mai gust nimic!
Mama a mâncat tot ce i-am pus în farfurie, a mai cerut. I-am mai dat, mi-am mai pus şi mie.
Azi dimineaţă, apoi:
– Da’ asta ce mai e?
– A ce arată? E papară, mamă, cu ceapă şi cubuleţe de şuncă!
(13.07.15)
Gura
Am făcut salată de boeuf – produsul secundar clasic al unei supe de tăiţei cu carne de pui şi mă duc să i-o arăt mamei:
– Ei, ce zici?
– Ce-i asta?
– Păi, a ce arată?
Mama evită răspunsul şi spune doar atât:
– Ai tăiat totul prea gros!
Unde dai şi unde crapă…
Spre seară, când m-am întors din locuinţa sorei mele (se aflau în concediu, iar eu treceam zilnic pentru câte o sesiune de internet) şi, în afară de salut, n-am mai zis nimic, mama a rupt tăcerea la un moment dat:
– Na, ce-i, ţi-ai lăsat gura afară?
Mda, mă aşezasem pe canapea şi mă uitam şi eu la televizor, unde urma să înceapă pe ZDF serialul poliţist Soko Wismar (Sonderkommission – comisie specială/de investigaţie)
(15.07.15)
Ghiveci
Mama, azi:
– Unde-i capătul lumii?
– Poftim? Nicăieri! Asta-i aşa, o vorbă.
– Păi, cum, ăştia au zis azi la televizor ceva de „…până la capătul lumii”!
– Mda, dar repet, e aşa, o expresie, ideea e de foarte departe, mai departe nu se poate…
Ulterior mi-am dat seama că cel puţin în germană expresia „bis ans Ende der Welt” e adesea folosită mai degrabă ca o metaforă temporală, putând fi vorba, desigur, şi de sfârşitul lumii (care, nu-i aşa, stă să vină iar…).
De, începându-şi întrebarea cu „unde este…”, mama mi-a indus ideea de loc, în loc de ideea de timp…
Mama, după cină (salată de vinete proaspătă plus, la nevoie, restul de salată de boeuf):
– Ghiveciu’ ăsta mi-a plăcut însă mai mult decât celălalt!
– Care ghiveci, mamă? Asta-i salată de vinete, iar ce-ai mai mâncat tu după, salată de boeuf. Dar, de, te-nţeleg, salata de boeuf a fost cu carne!
Ce-i drept, o întrebasem într-o zi pe mama dacă să fac ghiveci, la care ea:
– Tu şi ghiveciul tău!
– Păi, cum, nu-ţi place şi ţie ghiveciul? Ce-ai vrea să mănânci mai degrabă?
– Carne!
(16.07.15)
Michael Astner este poet, traducător şi publicist
Îți recomandăm
