De Business

Punem punctul pe știi

Actiunile Remar se vind ca piinea calda

marți, 17 iulie 2007, 11:06
2 MIN
 Actiunile Remar se vind ca piinea calda

La agentia din Pascani a SC S.Sif Broker Cluj Napoca SA, s-au prezentat ieri peste 70 de persoane pentru a-si vinde actiunile SC Remar SA Pascani deoarece pretul acestora s-a dublat in citeva zile. Saptamina trecuta, un certificat de actionar s-a vindut cu 600 lei, iar azi valoarea lui a crescut la 1.200 ron. "Am venit imediat cum am aflat de pretul bun pe care il au actiunile astazi. Dimineata, bursa s-a deschis cu 27 lei, la prinz a crescut si a ajuns la 34 lei, iar acum, cind le-am dat eu era 30,7 lei. Am facut o alegere buna ca am asteptat pina azi", a explicat Andrei Balan, unul din actionarii Remar care si-a vindut participatiile.

Banii pe actiunile vindute vor fi trimisi fostilor actionari prin posta sau prin virament bancar, in cazul in care vinzatorul are deschis un cont in banca. O parte dintre cei prezenti au preferat sa-si amine vinzarea actiunilor special pentru a-si deschide un cont in banca. "Mai bine intirzii cu doua-trei ore ca sa-mi deshid un cont in banca deoarece asa nu mai platesc taxa postala de 80 lei, ci doar un comision de aproximativ 10 lei. Nu cred eu sa scada brusc valoarea. In plus, banii imi vor ajunge mai repede; in maxim patru zile, pe cind prin posta ar dura 14 zile. Deci, eu zic ca se merita. Am impuscat doi iepuri dintr-o data", a declarat Maria Ioan, vinzator actiuni Remar. Reprezentantii in teritoriu a SC S.Sif Cluj Napoca SA, vazind ca pe listele de asteptare continua sa se inscrie persoane au hotarit sa prelungeasca programul cu patru ore. Pretul actiunilor Remar Pascani a crescut ieri in doar citeva ore cu 50%. Astfel, pretul minim de tranzactionare al actiunilor a fost de 22,2 lei, cel maxim ajungind la 34,6 lei. Pretul de inchidere al actiunilor Remar a fost de 33,8 lei. (Elisabeth UNGUREANU)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii