De Business

Punem punctul pe știi

Angajatii de la Finante, adusi cu arcanul la un seminar dedicat patronilor

marți, 23 martie 2010, 20:18
2 MIN
 Angajatii de la Finante, adusi cu arcanul la un seminar dedicat patronilor

La seminarul organizat ieri de catre Directia Generala a Finantelor Publice Judetene Iasi (DGFPJ) Iasi pentru patronii ieseni au participat mai multi angajati ai institutiei decit invitati. Din cele 200 de firme chemate la eveniment, numai zece au trimis reprezentanti, in medie una doua persoane.

Discutiile erau programate sa inceapa la ora 11, dar in sala nu erau nici macar sase reprezentanti ai angajatorilor. Dupa alte zece minute de asteptare si-au mai facut aparatia citiva invitati si conducerea institutiei.

Directorul coordonator Sorina Marin a facut prezentarile si a mentionat ca intrunirea are ca subiect de discutie carta contribuabilului precum si decontul de TVA-ului. Totodata, a facut apel catre cei aflati in sala sa discute deschis despre problemele cu care se confrunta in speranta ca se vor gasi solutii.

Cind reprezentantii mass-media au inceput sa filmeze si sa faca poze in sala, Marin a parasit sedinta dupa ce a primit un biletel, urmata la scurt timp de catre directorul adjunct Viorel Ungureanu. "A fost chemata la telefon. Este cautat de la ANAF", a scuzat lipsa directorului coordonator Maria Taran, purtatorul de cuvint al institutiei.

In cele 20 de minute in care cei doi sefi au lipsit de la intrunirea cu contribuabilii, in sala de sedinta isi faceau pe rind aparitia salariatii de la compartimentul asistenta contribuabili discutiile fiind perturbate constant. "E prea multa galagie. Nu mai inteleg nimic", s-a plins o doamna deranjata de faptul ca usa se tot inchidea si se deschidea.

Intr-un final dupa aproape doua ore in care reprezentantii Fiscului au amintit noutatile fiscale trei angajatori au aflat si raspunsurile la problemele lor. "Au citit codul fiscal. L-am citit si eu de trei ori si stiu deja tot ce au vorbit ei aici. Dezamagire totala", a sustinut reprezentanta unei societati la finalul intilnirii care a refuzat sa se prezinte. "Nu va spun numele ca avem datorii si miine vin si ne executa", a fost categorica ieseanca.

"Fiecare contribuabil trebuie sa fie informat sa-si cunoasca drepturile. Printre noutatile prezentate azi se numara si Ordinul Ministrului 263/2010 prin care deconturile de TVA intre 5.000 de lei 10.000 de lei se vor emite automat. Vom continua sa facem astfel de seminarii o data la 2-3 saptamini chiar daca vor veni si numai zece contribuabili. Sintem la inceput si speram ca angajatorii sa se obisnuiasca cu astfel de intilniri. Cei prezenti la eveniment de astazi (n.r-ieri) au fost cei care au sesizat probleme cu TVA-ul si decontul acestuia", a incheiat Marin.

Comentarii