De Business

Punem punctul pe știi

Dolarul a fost cel mai bun plasament al lunii trecute

duminică, 12 septembrie 2004, 23:00
2 MIN
 Dolarul a fost cel mai bun plasament al lunii trecute

Dolarul a fost cel mai bun plasament al lunii trecute, cu un randament de 2,13%. Pe locurile urmatoare s-au situat depozitele la banci si cumpararea de titluri de stat. Cea mai slaba investitie a fost cea in moneda euro, cu un randament de doar 1,16%. In cazul speculatiilor bursiere, cistigurile au fost mult mai mari, dar si riscurile pe masura. Spre exemplu, investitia in actiunile UAMT Oradea ar fi dus la dublarea capitalului fericitului investitor. Pe ansamblul anului 2004, analistii financiari apreciaza ca plasamentele in lei vor fi net superioare celor in valuta.
Cine a cumparat dolari de 10 milioane de lei la inceputul lunii trecute si i-a vindut dupa 31 de zile a avut un cistig de 213.000 de lei. Pe locul doi urmeaza plasamentele bancare (depozitele pe o luna), unde cistigul a fost de 149.000 de lei. Suma obtinuta este corespunzatoare unei dobinzi medii bancare lunare de 1,49%. Urmeaza plasamentele in titluri de stat, unde cistigul lunar ar fi fost de 125.000 de lei pentru persoane fizice. Avantajul in cazul acestei alternative de investitii este riscul zero. Pe ultimul loc in topul posibilitatilor „clasice” de plasare a banilor s-au clasat investitiile in moneda euro, unde, la 10 milioane investiti, cistigul la sfirsitul lunii a fost de doar 116.000 de lei.
In cazul celor care prefera riscul speculatiilor bursiere, cistigurile au fost mult mai mari, dar si riscurile de a pierde bani la fel. Astfel, cine ar fi investit 10 milioane de lei in actiuni UAMT Oradea (cotate la BVB) si ar fi vindut actiunile la sfirsitul lunii ar fi cistigat 9.130.000 de lei. Profitul ar fi fost de 5.300.000 de lei daca s-ar fi investit in actiuni Severnav, cel mai profitabil titlu de pe Rasdaq in luna trecuta. Insa jucatorul pe piata de capital ar fi putut avea si nenorocul sa cumpere actiuni Mopan Mures, caz in care ar fi pierdut 2.360.000 de lei, sau Dermatina, unde ar fi pierdut 2.500.000 de lei. Profiturile sint calculate fara a lua in calcul comisioanele aferente tranzactiilor.
Pe ansamblul anului 2004, consultantii financiari apreciaza ca plasamentul cel mai productiv va ramine cel in moneda nationala, mai precis depozitul in lei. „Pina la sfirsitul anului, plasamentele in lei vor fi net superioare celor in valuta, iar creditele in valuta (mai precis cele in euro) mai ieftine decit cele in lei“, sustine Victor Pop, director de operatiuni la societatea de valori mobiliare „Vanguard”. (L. LAZAR)

Comentarii