De Business

Punem punctul pe știi

Gestionarea deseurilor municipale, sub lupa CCE

duminică, 24 februarie 2013, 18:23
3 MIN
 Gestionarea deseurilor municipale, sub lupa CCE

 La nivelul unui an, fiecare cetatean al UE genereaza, în medie, o jumatate de tona de gunoi, a carei colectare revine autoritatii municipale sau se face în numele acesteia. Daca tendinta acestei cifre este de crestere, si în ultimul deceniu asa au stat lucrurile, aceasta se afla în legatura cu faptul ca societatea europeana a devenit mai prospera, situatie reflectata în cresterea nivelului consumului si a productiei. Evident, producerea de deseuri nu poate fi prevenita, dar ceea ce trebuie sa aiba loc este sa se recupereze cît mai multe materiale posibil. Dupa cum probabil stiu si copiii de scoala primara, preferabil este ca recuperarea sa se faca prin reciclare, în dauna eliminarii în depozite de deseuri. Cam acesta este si spiritul Directivei din 1975 privind deseurile. Alte directive care au urmat stabilesc tinte cantitative – pentru Statele Membre (SM) – privind procentajul de deseuri biodegradabile care trebuie recuperate si redirectionate de la depozitarea finala, ratele de reciclare si de valorificare a ambalajelor, de colectare separata a deseurilor de echipament electric/electronic etc. Masurile structurale ale UE destinate cofinantarii infrastructurilor de gestionare a deseurilor solide municipale reclama efort bugetar sporit (peste 10 mld. Euro, în ultimii 14 ani). Platile s-au facut de la Fondul european de dezvoltare regionala (FEDER), cît si de la Fondul de coeziune (FC). Pe total, Romaniei i-au revenit cca. 900 mil. Euro. Amplitudinea acestora nu a putut ramîne în afara misiunilor de audit ale Curtii Europene de Conturi (CCE). Un document recent al acesteia (Raportul special nr. 20/2012 – Auditul proiectelor privind infrastructura de gestionare a deseurilor municipale/ GDM) scoate în evidenta mai multe aspecte. In primul rînd, sa spunem ca auditul a fost efectuat la sediul serviciilor Comisiei Europene (CE) si în opt regiuni din patru SM (Spania, Italia, Portugalia si Romania). Toate infrastructurile GDM incluse în esantion au fost inspectate si fizic, ”pe teren”, auditorii CCE fiind asistati de experti independenti externi. Contrar asteptarilor, misiunea respectiva a relevat foarte putine puncte slabe sau aspecte criticabile, cînd a fost vorba despre proiectele romanesti, evaluate prin prisma eficacitatii. In vizor au fost luate cinci proiecte (statii de compostare, sortare ori depozite de deseuri), finantate în trecut prin Fondul de coeziune (fostul ISPA), localizate în judetele Neamt si Valcea. Nu s-a uitat sa se aminteasca situatia tarii noastre careia i s-au prelungit termenele de atingere a tintelor de mediu (unele pîna în 2017-2020) si ca nivelul colectarii-procesarii deseurilor este cat se poate de modest, functionînd ilegal înca multe gropi ”ecologice”, cu precadere în zonele rurale. Fara a retine punctual vreo scapare grava, raportul CCE face trimitere la datele tehnico-economice ale proiectului statiei de compostare de la Ramnicu Valcea care concorda cu ”terenul”:  capacitate de tratare de 14400 de tone de deseuri pe an, costurile totalizînd 14,67 milioane de Euro, din care 11 milioane de Euro provin de la UE etc. In schimb, în cazul depozitului de deseuri de la Piatra Neamt s-a mentionat ca ”la aproape doi ani de la demararea activitatii, nu exista un sistem de colectare a gazului de depozit si un astfel de sistem nu era nici în constructie si nici planificat.” In plus, erau acumulate ”cantitati semnificative de deseuri biodegradabile, fie deoarece deseurile nu erau supuse deloc unei tratari înainte de eliminare, fie deoarece aceasta tratare era deficitara. Din acest motiv, colectarea si tratarea gazului sau arderea acestuia prezenta cu atît mai multa importanta pentru protectia atmosferei.” Sa nu încheiem fara a spune ca pe ansamblu (la nivelul tuturor celor 26 proiecte GDM, selectate din patru SM), CCE a scos în evidenta faptul ca eficacitatea finantarii acordate în cadrul masurilor structurale pentru asemenea infrastructuri a fost afectata de implementarea nesatisfacatoare a masurilor de sprijin. De exemplu, s-a observat ca ”depozitarea finala a deseurilor avea loc fara o tratare prealabila corespunzatoare, iar cuantumurile financiare puse deoparte pentru a acoperi costurile legate de închidere si de masurile de întretinere ulterioara (post-tratare) erau, în general, insuficiente”. De altfel, primirea unei finantari din partea UE nici nu era conditionata macar de implementarea vreunor masuri de sprijin – administrative, economice ori de informare.

Comentarii